Friday 19 April 2024

Căsnicia: posesie sau libertate?


 Căsnicia: posesie sau libertate?


"De ce este atât de dificilă prietenia dintre bărbaţi şi femei? Pare ceva atât de firesc, dar se dovedeşte întotdeauna aproape imposibilă. Un bărbat şi o femeie nu pot decât fie să facă un compromis îngrozitor - să devină soţ şi soţie fie să facă o pasiune unul pentru celălalt, care se va transforma mai devreme sau mai târziu în ură. De ce există această relaţie urâtă între un bărbat şi o femeie?"


Răspunsul este foarte simplu. Căsnicia este cea mai urâtă instituţie inventată de om. Ea nu este ceva natural; a fost inventată de bărbaţi pentru a putea pune monopol pe o femeie. Bărbaţii au tratat dintotdeauna femeile ca pe o bucată de pământ, ca pe o proprietate. Ei le-au redus la statutul de simple obiecte. Nu trebuie să uitaţi însă că dacă reduceţi pe altcineva la statutul de obiect, fie şi inconştient, sunteţi la rândul vostru reduşi la acelaşi statut. în caz contrar, nu aţi putea comunica unii cu alţii. Dacă poţi vorbi cu un scaun, înseamnă că şi tu eşti un scaun. Căsătoria este împotriva naturii.

Voi nu puteţi fi siguri decât pe momentul prezent. Orice promisiune pentru ziua de mâine este o minciună, iar căsătoria reprezintă o promisiune pentru o viaţă, că veţi 

rămâne împreună, că vă veţi iubi, că vă veţi respecta reciproc până la ultima suflare.

Iar preoţii, cei care au inventat atâtea lucruri îngrozitoare, vă spun că orice căsătorie este legată în cer. Nimic nu este legat în cer, căci nu există cer. Dacă ascultaţi de natură, problemele voastre vor dispărea pur şi simplu. Problema este simplă: bărbaţii sunt atraşi de femei, femeile sunt atrase de bărbaţi, dar atracţia nu poate rămâne de-a pururi aceeaşi. în general, omul este atras de ceea ce reprezintă o provocare, de ceea ce nu a obţinut încă. Vezi un bărbat frumos, sau o femeie frumoasă, şi te simţi atras de el sau de ea. Nu este nimic rău în asta. Simţi că inima îţi bate mai repede. Ai vrea să fii alături de respectivul bărbat sau de respectiva femeie, atracţia este uriaşă, iar în momentul acela eşti convins că ai putea trăi alături de el sau de ea de-a pururi.

îndrăgostiţii nu se amăgesc reciproc, ei îşi spun adevărul, dar acest adevăr aparţine clipei prezente. Atunci când un îndrăgostit îi spune iubitei sale: „Nu pot trăi fără tine“, el nu îşi propune neapărat să o amăgească, ci este cât se poate de sincer. Dar el nu cunoaşte natura vieţii. Mâine aceeaşi femeie nu i se va mai părea la fel de frumoasă. Pe măsură ce va trece timpul, viaţa alături de ea i se va părea o închisoare. Cei doi ajung să îşi cunoască perfect întreaga geografie. La început totul era doar un teritoriu necunoscut care se cerea descoperit; acum nu a mai rămas nimic care să fie descoperit. Iar repetiţia mecanică a aceloraşi acţiuni şi a aceloraşi cuvinte pare ceva urât. Aşa se explică de ce pasiunea se transformă în ură. Femeia ajunge să îl urască pe bărbat, căci el face aceleaşi lucruri mereu şi mereu. Când el intră în casă, ea se retrage în pat, sub pretextul că are o migrenă. Acesta este un avertisment, un semn că nu mai are chef de aceeaşi rutină. Pe de altă parte, bărbatul flirtează cu secretara sa la birou; acum se află iarăşi pe un teritoriu necunoscut. în viziunea mea, totul ţine de căile naturii. Ceea ce este nenatural îi leagă pe oameni, în numele religiei, în numele lui Dumnezeu, pentru întreaga lor viaţă.


într-o lume mai bună şi mai inteligentă, oamenii se vor iubi, dar nu vor mai face contracte. Iubirea nu este o afacere! Ei se vor înţelege reciproc, şi vor înţelege curgerea neîntreruptă a vieţii. Ei vor fi sinceri unii cu alţii. în momentul în care bărbatul va simţi că iubita lui nu mai este interesată de el, îi va spune că a sosit timpul despărţirii. Nefiind nevoie de căsnicie, nu va fi nevoie nici de divorţ. Abia atunci va fi posibilă prietenia. Mă întrebaţi de ce nu este posibilă prietenia între bărbaţi şi femei... Prietenia nu poate fi posibilă între un prizonier şi temnicerul său. Ea este posibilă numai între fiinţe umane egale între ele, complet eliberate de limitările societăţii, culturii, civilizaţiei, care trăiesc în conformitate cu adevărata lor natură.

Nu este o insultă pentru o femeie dacă bărbatul îi spune: „Dragă, luna de miere s-a terminat“. Nu este o insultă pentru un bărbat dacă femeia îi spune: „Relaţia noastră şi-a pierdut frumuseţea. Vântul care sufla înainte nu mai adie. Anotimpul s-a schimbat. între noi nu mai există primăvară; florile nu mai înfloresc, mireasma lor nu mai există. A sosit timpul să ne despărţim“. Şi dacă nu va mai exista instituţia legală a căsniciei, nu va exista nici instituţia divorţului. 

Cu adevărat urât mi se pare ca un tribunal, un judecător sau statul să intervină în viaţa voastră privată. Ca să divorţaţi, voi trebuie să le cereţi permisiunea. De ce? Cine sunt ei? Toată problema ţine de cei doi indivizi, este afacerea lor privată.

In societatea perfectă a viitorului nu vor mai exista decât prieteni, nu soţi şi soţii. Evident, dacă există doar prietenie, pasiunea nu se va mai transforma niciodată în ură. în momentul în care simţi că prietenia a dispărut, îţi iei rămas bun, iar celălalt va înţelege. Chiar dacă doare, nu se mai poate face nimic, este o lege a vieţii. Dar omul a preferat să creeze societăţi, culturi, civilizaţii, reguli, care au transformat întreaga umanitate în ceva nenatural. Aşa se explică de ce bărbaţii şi femeile nu pot fi prieteni. Ei pot fi numai soţi şi soţii, lucru care este absolut îngrozitor, căci asta înseamnă că ei pun stăpânire unii pe alţii... 


Oamenii nu sunt obiecte, nimeni nu poate pune stăpânire pe ei. Dacă mie mi se pare că nevasta ta este frumoasă şi o abordez, tu te enervezi pe mine şi eşti gata să mă iei la bătaie, căci am îndrăznit să mă ating de proprietatea ta. Nici o soţie nu este proprietatea nimănui. La fel, nici un soţ. Ce fel de lume aţi creat? Oamenii sunt reduşi la proprietăţi; între voi există gelozie, ură. Dacă tu însuţi eşti atras de nevasta vecinului, ţi se pare firesc să îţi bănuieşti propria nevastă. Soţia ta ştie perfect că este atrasă de altcineva, dar nu se poate apropia de el din cauza ta. Este firesc ca iubirea să se transforme astfel în ură, iar aceasta va continua să se acumuleze o viaţă întreagă. Şi cum credeţi că se pot naşte copii frumoşi din această ură? Ei nu se nasc din iubire, ci din datorie. Este de datoria femeii să îl lase pe bărbatul ei să o folosească. Dacă e să spunem lucrurilor pe nume, nu există nici o diferenţă între soţii şi prostituate. Singura diferenţă este ca şi aceea dintre a merge cu maşina personală şi a merge cu taxiul.

O prostituată este cumpărată pentru numai câteva ore; soţiile sunt afaceri pe termen lung, deci sunt mai economice. Membrilor famiilor regale nu li se permite nici măcar să se căsătorească în afara sângelui regal; totul este o afacere de statut, de bani, de putere... Nimeni nu poate iubi pe nimeni în asemenea condiţii, când relaţiile de cuplu sunt de natură financiară. 


Femeia este dependentă de bărbat deoarece acesta câştigă bani. Timp de secole, bărbaţii nu le-au permis femeilor să fie educate, să intre în afaceri, să-şi ia slujbe, pentru simplul motiv că dacă femeia ar avea un statut financiar independent, un cont bancar numai al ei, ea nu ar mai putea fi redusă la statutul de simplu obiect. Ea trebuie să fie dependentă de el. Cum credeţi însă că cineva dependent de voi v-ar putea iubi vreodată? Orice femeie doreşte să-şi ucidă soţul. Faptul că nu o face este o cu totul altă chestiune, căci dacă l-ar ucide, ce s-ar face ea? îi lipseşte educaţia, nu are experienţă în societate, nu are nici un mijloc financiar. La rândul lui, soţul - orice soţ, eu nu fac nici o excepţie - doreşte să scape de soţie, dar nu poate. Au copii împreună, ca să nu mai vorbim de faptul că el însuşi i-a spus de atâtea ori că o iubeşte. Când pleacă la slujbă, el o sărută. Nu există nici un pic de iubire în acest act, parcă ar fi două schelete care se ating. Nimeni nu este cu adevărat prezent.


Omul a creat o societate în care prietenia dintre femei şi bărbaţi este imposibilă. Prietenia este atât de valoroasă tocmai pentru că îi permite celuilalt o libertate deplină, indiferent de consecinţe. Personal, nu văd nici o problemă în asta. Dacă iubesc o femeie, şi într-o bună zi ea vine şi îmi spune că s-a îndrăgostit de altcineva şi că este fericită alături de el, mă simt şi eu la fel de fericit. O iubesc, deci îi doresc să fie fericită. Şi atunci, care-i problema? O voi ajuta chiar din toate puterile mele să îşi atingă fericirea. Dacă ea este mai fericită alături de altcineva, de ce ar trebui eu să mă simt rănit? Singurul care se simte rănit este egoul vostru: ea şi-a găsit pe altcineva, mai bun decât voi. Nici măcar nu trebuie să fie mai bun, poate fi propriul vostru şofer, dar este vorba de schimbare. Dacă i-aţi putea acorda celuilalt o libertate totală, aţi putea probabil să rămâneţi împreună întreaga viaţă, sau chiar o eternitate, căci atunci nu veţi mai simţi nevoia să scăpaţi de el (ea).

Căsătoria creează nevoia de a scăpa de celălalt, căci ea înseamnă o pierdere a libertăţii, iar libertatea este valoarea cea mai înaltă a vieţii umane. Lăsaţi toate cuplurile să fie libere, şi veţi fi uimiţi să constataţi că această lume se va transforma într-un paradis terestru. Există însă şi alte probleme. Ce trebuie făcut cu copiii? Răspunsul meu este următorul: copiii nu trebuie să le aparţină părinţilor lor, ei ar trebui să aparţină comunităţii. Atunci, această problemă ar dispărea. Evident, părinţii se pot întâlni cu copiii lor, ei pot invita copiii la ei acasă, pot deveni prietenii copiilor lor. Dar copiii nu vor mai fi dependenţi de ei, căci vor aparţine comunităţii. în acest fel, multe probleme psihologice ale lumii de azi vor dispărea.

Dacă un băiat îşi cunoaşte numai mama, personalitatea ei se va imprima asupra lui. El va căuta apoi toată viaţa o femeie care să semene cu mama sa, dar nu o va găsi niciodată. La fel, nici o fată nu va găsi vreodată un bărbat care să fie replica perfectă a tatălui său. în acest fel, este imposibil să satisfaci vreo femeie sau vreun bărbat. În cazul în care copiii aparţin însă comunităţii, ei vor intra în contact cu atât de mulţi unchi şi mătuşi încât nu vor mai purta în minte o singură imagine. Ei îşi vor face de mici o idee vagă în legătură cu arhetipul bărbatului şi cu cel al femeii, la care vor contribui toţi membrii comunităţii; această imagine va fi multidimensională. Imaginea nemaifiind precisă, va exista oricând posibilitatea ca ei să-şi găsească mai târziu un partener sau o parteneră de cuplu. în acest fel, ideea vagă din minţile lor va prinde contur, va deveni o realitate. Acum lucrurile stau invers: ideile din minţile copiilor sunt foarte solide, iar partenerii cu care se întâlnesc li se par foarte vagi. Mai devreme sau mai târziu ei (ele) îi dezamăgesc. Orice copil care va aparţine comunităţii va învăţa mai multe, va fi mai prietenos, mai deschis la tot felul de influenţe. Experienţa sa va fi mai bogată. Un copil crescut de un cuplu devine foarte sărac. El habar nu are că în afara lui mai există milioane de oameni cu minţi diferite, tot felul de frumuseţi de care el nici măcar nu a auzit. Trăind în comun, copilul se va îmbogăţi lăuntric în mod natural. înainte de a stabili o relaţie de cuplu cu altcineva, el va cunoaşte deja atât de multe experienţe, încât va exista în mod natural posibilitatea unei prietenii îndelungate.

Cum stau lucrurile astăzi? Vezi o fată pe plajă şi te îndrăgosteşti de ea. Nu cunoşti nimic despre fată, decât faţada. Mâine dimineaţă, după ce te trezeşti şi machiajul ei s-a dus, îţi spui: „Doamne Dumnezeule! Ce am făcut? Nu asta e femeia cu care m-am însurat, asta e altcineva!“ Dar nu mai poţi da înapoi. Ţi-ai dat cuvântul. Dacă totuşi o faci, guvernul, tribunalul, societatea vor avea grijă să regreţi. Această situaţie este cu adevărat bolnavă.

Oamenii ar trebui să aibă libertatea de a se cunoaşte unii pe alţii, de a cunoaşte cât mai multe persoane cu putinţă, căci fiecare om este unic, nu poate fi comparat cu alţii. Lăsaţi copiii să sugă de la mai multe surse, şi ei vor ajunge la momentul potrivit să-şi dea seama cine li se potriveşte cel mai bine ca partener.

Nimeni nu se va mai îndrăgosti atunci; toată lumea va decide în mod conştient că „Acesta este alesul (sau aceasta este aleasa)“. Copilul a cunoscut atât de mulţi oameni încât a înţeles singur cine este persoana care dispune de caracteristicile, de însuşirile pe care le iubeşte. Atunci, între cei doi va exista şi prietenie. Teama în schimb va dispărea. Dacă mâine lucrurile se vor schimba, nu va fi nici o pagubă.

Societatea nu ar trebui să trăiască în această manieră mtinieră, statică, latentă, fixă, ea ar trebui să fie un flux în continuă mişcare. O femeie îţi poate oferi un anumit fel de bucurie, o alta îţi va oferi un alt fel de fericire. Cea de-a treia va fi o surpriză. Atunci de ce să rămâi sărac? Numai pentru că Iisus a spus „Binecuvântaţi cei sărmani (cu duhul)“? Fiţi bogaţi pe toate planurile, dar mai ales fiţi deschişi şi disponibili. Şi oricare ar fi persoana care vă stă alături, lăsaţi-o să înţeleagă cu claritate că „între noi există libertate, nu un contract de căsătorie. Ne-am întâlnit liberi şi vom rămâne liberi, fără promisiuni de viitor, căci cine ştie ce va aduce viitorul?“


Pe când eram student la universitate în ultimul an, era o fată care părea foarte interesată de persoana mea. Era o fată frumoasă, dar la vremea respectivă eu nu eram interesat de femei. Eram un nebun în căutarea lui Dumnezeu! După examene, era pe punctul de a părăsi universitatea... Ştiam că m-a aşteptat, şi m-a tot aşteptat să o abordez. Aşa se procedează de regulă, bărbatul este primul care abordează femeia. De altfel, o idee ciudată, pe care nu o înţeleg. Oricine ar face primul pas, mie mi se pare la fel de firesc, ba chiar se poate spune că dă dovadă de curaj.

Pe când părăseam universitatea, fata mi-a spus: „Acum nu mai ai nici o şansă“. M-a privit în ochi şi a continuat: „Te-am aşteptat continuu timp de doi ani. Nu vrei să rămânem împreună pentru tot restul vieţilor noastre? Te iubesc“.

I-am răspuns: „Dacă mă iubeşti cu adevărat, atunci, te rog, lasă-mă în pace. Şi eu te iubesc, tocmai de aceea te las în pace, căci eu ştiu ce s-a petrecut în istorie în numele iubirii. Oamenii devin înlănţuiţi, captivi; ei îşi pierd toată bucuria, viaţa devine o povară pentru ei. De aceea, iată sfatul meu final pentru tine: nu încerca niciodată să te agăţi de cineva pentru tot restul vieţii“. Dacă doi oameni sunt împreună astăzi, din propria lor voinţă, acest lucru ar trebui să fie de ajuns. Dacă mâine vor dori să mai stea împreună, foarte bine. Dacă nu vor dori, asta este treaba lor; nimeni nu ar trebui să se bage peste decizia lor.


Problema copiilor a fost ridicată de multe ori până acum. Răspunsul meu a fost de fiecare dată acelaşi: copiii trebuie să aparţină comunităţii. Desigur, ei îşi pot vizita părinţii, indiferent dacă aceştia continuă să trăiască împreună sau sunt separaţi. Primul lucru pe care ar trebui să-l înveţe ei de la părinţii lor ar trebui să fie acela că iubirea nu înseamnă sclavie, ci libertate. Şi ei ar trebui să se mişte liberi prin comunitate, să guste totul, să se bucure de diferite calităţi ale unor oameni diferiţi. în acest fel, când va sosi vremea să ia decizii ei înşişi, deciziile lor nu vor mai fi aberaţii de tipul „dragostei la prima vedere“, ci o reflecţie cumpănită, după o meditaţie aprofundată. Va apărea astfel pentru prima oară şansa reală ca cei doi parteneri de cuplu să rămână împreună, din proprie voinţă, până la sfârşitul vieţii. De fapt, acolo unde există libertate există şi mai multe şanse; tocmai de aceea, este probabil că vor fi mai mulţi cei care vor rămâne împreună. în cazul în care căsnicia dispare, divorţul va dispărea şi el automat. El nu este altceva decât un produs secundar al căsătoriei. 


Nimeni nu-şi dă seama de un adevăr simplu: de ce au existat timp de secole la rândul prostituate? Cine le-a creat? Cine este responsabil pentru soarta acestor nefericite? Răspunsul este limpede: instituţia căsătoriei. Te plictiseşti de soţia ta; pentru variaţie, te duci la o altă femeie, care nu se va agăţa de tine, căci este ceva temporar, o întâlnire de câteva ore. Ce bine! Una este deja prea mult, două ar fi fost imposibil! Dar timp de câteva ore, este plăcut să îi simţi iubirea. în fond, ai plătit pentru serviciile ei. Milioane de femei din întreaga lume sunt reduse la statutul umilitor de a-şi vinde trupurile. Cine este responsabil? Liderii voştri politici, liderii voştri religioşi. Eu îi consider pe aceşti oameni nişte criminali. Şi nu criminali de rând, căci timp de atâtea secole umanitatea a suferit din cauza acestor idioţi. Trebuie însă să începeţi cu voi înşivă, nu există o altă cale. Dacă iubiţi pe cineva, legătura dintre voi trebuie să fie libertatea deplină. Iar dacă vedeţi că iubita voastră sărută mâine pe altcineva, nu aveţi nici un motiv să fiţi geloşi. Ea nu face altceva decât să se îmbogăţească, să guste ceva în plus, să savureze o noutate, la fel cum faceţi dumneavoastră atunci când vă duceţi uneori la restaurantul chinezesc. Mâncarea de acolo este bună. Veţi reveni apoi la modul dumneavoastră obişnuit de alimentaţie, dar mâncarea chinezească v-a ajutat. Acum puteţi savura din nou vechile bucate preferate. După câteva zile iarăşi... aşa funcţionează mintea... vă duceţi la un restaurant italian, căci vi s-a făcut poftă de spaghetti! Viaţa este atât de simplă şi de frumoasă; nu îi lipseşte decât un singur lucru: libertatea. Dacă soţia dumneavoastră se întâlneşte cu alţi bărbaţi, ea se va întoarce în curând la dumneavoastră, îmbogăţită, cu o perspectivă mai amplă. Ea va descoperi atunci în dumneavoastră ceva ce nu descoperise până atunci. între timp, nu este deloc necesar să rămâneţi acasă şi să vă daţi pumni în cap. Puteţi câştiga şi dumneavoastră experienţă, astfel încât până se întoarce soţia să vă îmbogăţiţi la rândul dumneavoastră. Duceţi-vă şi dumneavoastră la restaurantul chinezesc. Viaţa ar trebui să fie o bucurie, o desfătare. Numai atunci se va putea vorbi de prietenie între bărbaţi şi femei, în caz contrar, bărbaţii şi femeile vor rămâne aceiaşi duşmani intimi".


Dacă iubirea este distrusă de căsătorie, ce putem face dacă dorim să ne împărtăşim iubirea şi gândurile pe o bază zilnică, şi dacă dorim să ne creştem copiii în maniera clasică, având un tată şi o mamă?


Eu nu am spus că iubirea este distrusă de căsătorie. Cum ar putea căsătoria să distrugă iubirea? Da, ea este distrusă în timpul căsătoriei, dar este distrusă de voi, nu de căsătoria ca atare. Ea este distrusă de cei doi parteneri Cum ar putea căsnicia să distrugă iubirea? Voi sunteţi cei care o distrugeţi, căci nici măcar nu ştiţi ce este iubirea. Voi pretindeţi că ştiţi, speraţi că ştiţi, visaţi că ştiţi, dar nu ştiţi ce este iubirea. Iubirea trebuie învăţată; ea este cea mai mare artă între toate. Dacă toată lumea dansează în jurul vostru, iar cineva vine şi vă invită să dansaţi alături de ei, asta nu înseamnă că o să săriţi imediat în mijlocul lor şi le veţi dovedi tuturor că sunteţi un mare dansator. Tot ce aţi reuşi ar fi să le demonstraţi că sunteţi un bufon. Dansul trebuie învăţat, graţia lui trebuie deprinsă, mişcările sale la fel. Corpul trebuie antrenat în acest scop. Nu este suficient să aveţi la dispoziţie o pânză şi o pensulă pentru a începe să pictaţi. Nimeni nu spune: „Am tot ceea ce îmi este necesar, aşa că o să încep să pictez“. Mă rog, puteţi picta, dar asta nu înseamnă că veţi deveni cu adevărat un pictor. Metaforic vorbind, dacă întâlniţi o femeie, s-ar putea spune că aveţi la dispoziţie pânza. Dacă îi deveniţi imediat amant, s-ar putea spune că aţi început să pictaţi. Iar ea începe să picteze alături de dumneavoastră. Evident, picturile nici unuia dintre voi nu vor fi prea reuşite, iar mai devreme sau mai târziu va trebui să înţelegeţi ce se întâmplă. Nimeni nu se naşte artist de-a gata; arta nu are nimic de-a face cu naşterea. Ea trebuie învăţată. îndeosebi iubirea, care este cea mai subtilă dintre arte. Voi sunteţi născuţi numai cu potenţialul de a iubi. Evident, aveţi încă de la naştere un trup; puteţi fi un dansator, căci aveţi un trup. Vă puteţi mişca trupul şi puteţi deveni un dansator, dar dansul ca atare trebuie învăţat. Iar dansul nici măcar nu este prea dificil, căci el nu vă implică decât pe dumneavoastră. 


Iubirea este mult mai dificilă. Este ca atunci când dansezi cu altcineva. Este necesar ca şi partenerul dumneavoastră să ştie ce este dansul. Este o mare artă să vă găsiţi un partener de dans potrivit, să creaţi o armonie între două persoane... între două lumi diferite. Când două lumi se apropie una de cealaltă, se poate produce o explozie. Iubirea înseamnă armonie. Orice formă de fericire, sănătatea, armonia, toate se nasc din iubire. învăţaţi să iubiţi. Nu vă grăbiţi cu căsătoria, învăţaţi mai întâi să iubiţi. Deveniţi mai întâi un mare amant. Dar care este premisa unui mare amant? Premisa constă în faptul că un mare amant este oricând gata să îşi ofere iubirea, fără să-i pese dacă iubirea îi este retumată sau nu. De fapt, ea este întotdeauna retumată, acest lucru face parte din ordinea lucrurilor. Este ca şi cum v-aţi duce în munţi şi aţi începe să cântaţi; văile vă vor răspunde cu ecoul lor. Aţi ascultat vreodată ecoul în munţi? Ţipaţi, iar văile ţipă şi ele; cântaţi, iar văile cântă şi ele. Fiecare inimă este o vale. Dacă turnaţi în ea iubire, ea vă va răspunde. Prima lecţie a iubirii constă în a nu solicita iubire, ci în a o dărui. Fiţi dumneavoastră cel care dăruieşte. De regulă, oamenii fac exact invers. Chiar şi atunci când dăruiesc, o fac numai cu speranţa că iubirea lor le va fi retumată. Ei nu dăruiesc de bunăvoie, ci doar condiţionat. Ei dăruiesc, dar privesc cu coada ochilor să vadă dacă primesc ceva înapoi. Ei nu cunosc legea naturală de funcţionare a iubirii. Este suficient să turnaţi, să vă revărsaţi, iar iubirea va veni. Şi chiar dacă nu vine, nu este nevoie să vă îngrijoraţi, căci adevăratul îndrăgostit ştie că a iubi înseamnă a fi fericit. Dacă iubirea vine înapoi, foarte bine; atunci fericirea va fi cu atât mai mare. Dar chiar dacă ea nu se întoarce înapoi, actul iubirii v-a făcut fericiţi, de-a dreptul extatici; atunci, de ce să mai fiţi îngrijoraţi în legătură cu întoarcerea ei?

Iubirea conţine în ea însăşi o fericire intrinsecă. Orice îndrăgostit ştie acest lucru. Nu este necesar să aşteptaţi rezultatele iubirii. Ajunge dacă începeţi să iubiţi. în timp, veţi constata că o iubire mult mai mare se întoarce la dumneavoastră. Nimeni nu poate înţelege ce este iubirea decât iubind, la fel cum nimeni nu poate înţelege ce este înotul decât dacă este aruncat în apă. Oamenii sunt foarte nefericiţi. Ei aşteaptă să apară marea iubire, iar în aşteptarea ei rămân închişi, închistaţi în ei înşişi. Ei nu fac altceva decât să aştepte. Poate va apărea de undeva vreo Cleopatră, iar atunci ei îşi vor deschide inimile. Dar până apare ea, ei uită complet ce înseamnă să-ţi deschizi inima. Nu rataţi nici o ocazie de a iubi. Puteţi iubi chiar şi atunci când mergeţi pe stradă. Vă puteţi manifesta iubirea chiar şi faţă de un cerşetor. Nici măcar nu trebuie să-i daţi ceva de pomană. Este suficient să-i zâmbiţi. Un zâmbet nu costă nimic, dar el vă poate deschide inima, vă poate aduce inima la viaţă. Ţineţi pe cineva de mână, un prieten sau un străin. Nu aşteptaţi să vă oferiţi iubirea numai atunci când apare cel potrivit pentru ea, căci atunci nu va apărea nimeni niciodată. Iubiţi continuu. Cu cât iubiţi mai mult, cu atât mai mare este posibilitatea ca persoana potrivită să apară în viaţa voastră, căci inima voastră începe să înflorească. Iar o inimă ca o floare atrage multe albine, mulţi îndrăgostiţi. Aţi fost educaţi în mod greşit. Mai întâi, toată lumea trăieşte cu impresia eronată că toată lumea s-a născut deja îndrăgostit. Pentru simplul fapt că te-ai născut, asta face din tine un îndrăgostit. Lucrurile nu stau însă chiar aşa. Iubirea este o potenţialitate, dar aceasta trebuie antrenată, disciplinată. Sămânţa există, dar ea trebuie transformată în floare. Degeaba purtaţi sămânţa la sânul vostru, nici o albină nu va fi atrasă de ea. Aţi văzut vreodată vreo albină atrasă de o sămânţă? Bine, dar nu ştiu albinele că şi seminţele se vor transforma cândva în flori? Cert este că albinele nu trag decât la flori. Deveniţi şi dumneavoastră o floare, nu rămâneţi la stadiul de sămânţă.


Doi oameni care sunt nefericiţi, fiecare separat de celălalt, îşi amplifică reciproc nefericirea dacă sunt reuniţi. Este ceva matematic. Tu eşti nefericit, soţia ta este nefericită, şi speraţi amândoi că dacă vă adunaţi laolaltă veţi putea deveni mai fericiţi? Este o aritmetică simplă, la fel ca în ecuaţia: doi şi cu doi fac patru. Nici măcar nu este o matematică superioară, poate fi numărată pe degete. Este limpede că veţi deveni amândoi încă şi mai nefericiţi.

- Nu mă mai iubeşti? l-a întrebat pe Mulla Nasruddin soţia lui. Nu-mi mai spui niciodată ceva frumos, aşa cum făceai pe vremea când îmi făceai curte. Şi şi-a şters o lacrimă din coada ochiului cu prosopul.

- Te iubesc, te iubesc, i-a răspuns Mulla. Ei, acuma vrei să taci dracului şi să mă laşi să-mi beau liniştit berea?A face curte este una. Nu trebuie să fiţi dependenţi de curtea celuilalt. De fapt, înainte de a vă căsători, ar trebui chiar să renunţaţi complet la actul de a face curte. Sugestia mea ar fi ca orice căsătorie să se încheie după luna de miere, niciodată înainte. Dacă totul merge aşa cum trebuie, atunci căsătoria se poate încheia.  Luna de miere după căsătorie este foarte periculoasă. Din câte ştiu eu, 99% dintre căsnicii se destramă la sfârşitul lunii de miere. Dar atunci este prea târziu, cei doi parteneri sunt prinşi în capcană şi nu mai au nici o cale de scăpare. Atunci întreaga societate, tribunalul, legea, moralitatea, religia, toată lumea se opune ca bărbatul să îşi părăsească soţia, sau invers. De fapt, societatea ar trebui să procedeze pe dos: să pună toate barierele posibile în calea căsătoriei şi nici una în calea divorţului.

Societatea nu ar trebui să le permită oamenilor să se căsătorească atât de uşor. Tribunalele ar trebui să creeze obstacole juridice, să-i oblige pe parteneri să trăiască împreună timp de cel puţin doi ani, înainte să Ie permită căsătoria. Lucrurile se petrec din păcate invers. Dacă vrei să te căsătoreşti, nimeni nu te întreabă dacă este ceva serios sau doar un moft, să spunem pentru că-ţi place nasul femeii pe care vrei să o iei de soţie. Ce prostie! Nimeni nu poate trăi alături de altcineva numai din cauza nasului. După două zile, el va uita de nas. Cine se mai uită la nasul soţiei sale? Am auzit de un salon de spital care era înţesat de infirmiere care toate arătau de parcă ar fi fost finaliste la concursul pentru Miss World. Unul dintre pacienţi le privea cu atenţie, dar le spunea de fiecare dată: „Groaznic!“ Bărbatul din patul alăturat nu putea să înţeleagă. El l-a întrebat:

- Eşti îngrijit de infirmiere atât de frumoase, şi tot ce ai de spus este: „Groaznic!“ De ce?

- Vai, dar nu mă gândeam la infirmiere, mă gândeam la nevasta mea.


Soţia nu pare niciodată frumoasă, nici soţul. După ce apare obişnuinţa, frumuseţea dispare. Două persoane ar trebui mai întâi să trăiască împreună o vreme, pentru a se obişnui una cu cealaltă, pentru a se familiariza reciproc. Chiar dacă ele ar dori să se căsătorească, societatea ar trebui să le interzică acest lucru. în acest fel, divorţurile ar dispărea din această lume. Divorţurile nu există decât atunci când căsătoriile sunt forţate sau greşite. Divorţurile nu apar decât din cauza căsătoriilor romantice.

Este bine să fi romantic dacă eşti un poet, şi se ştie despre poeţi că nu sunt cei mai buni soţi din lume (sau soţii). De fapt, majoritatea poeţilor sunt celibatari. Ei culeg mierea de pe unde pot, dar nu se lasă niciodată prinşi în capcană, aşa că starea lor romantică nu dispare. Şi uite aşa, ei continuă să scrie poezii minunate. Nici un om nu ar trebui să se căsătorească dacă se află într-o dispoziţie poetică. Aşteptaţi mai întâi dispoziţia prozaică, şi abia apoi stabiliţi-vă la casa voastră. Viaţa de zi cu zi seamănă mult mai mult cu proza decât cu poezia. Pentru a-i putea face faţă, omul trebuie să fie matur. Maturitatea înseamnă o depăşire a romantismului naiv. Omul înţelege acum viaţa, responsabilităţile ei, problemele pe care le implică traiul în cuplu. EI acceptă acum deliberat dificultăţile care vor urma, căci decide că doreşte cu adevărat să îşi împartă viaţa cu persoana în cauză. El nu mai crede acum în prostiile cu paradisul etern, ci ştie că realitatea este dură. Există şi câţiva trandafiri, dar sunt puţini şi plini de spini. Dacă sunteţi conştienţi de toate aceste probleme şi sunteţi decişi că merită totuşi să riscaţi şi să vă împărţiţi viaţa alături de o altă persoană, mai degrabă decât să fiţi singuri, atunci căsătoriţi-vă. Atunci, căsătoria nu va mai ucide iubirea, căci iubirea va fi realistă. Căsătoria nu poate ucide decât iubirea romantică. Iar iubirea romantică este ceea ce 

oamenii numesc „iubire de copii“. Nimeni nu ar trebui să depindă de ea. Nimeni nu ar trebui să creadă că ea reprezintă o hrană adevărată. Poate cel mult o îngheţată. Puteţi mânca uneori din ea. dar nu vă puteţi hrăni cu ea. Viaţa este mai realistă, mai prozaică. De altfel, căsătoria însăşi nu poate distruge nimic. Căsătoria nu face decât să scoată la iveală ceea ce era ascuns în voi. Dacă în interiorul vostru exista multă iubire, căsnicia o va scoate Ia iveală. Dacă iubirea voastră nu a fost altceva decât un capriciu, un moft, atunci mai devreme sau mai târziu ea va dispărea. Şi atunci va ieşi la lumină adevărata dumneavoastră personalitate, adevărul ascuns în spatele aparenţelor. Căsătoria nu este decât ocazia ca ceea ce era ascuns să iasă la iveală.

Eu nu afirm că iubirea este distrusă de căsătorie. Iubirea nu poate fi distrusă decât de către aceia care nu ştiu să iubească. Ea este distrusă pur şi simplu pentru că nu a existat de la bun început. Totul a fost un vis. Realitatea distruge visul respectiv. Altminteri, iubirea este ceva etern, o parte a eternităţii. Dacă veţi creşte, dacă învăţaţi arta, dacă acceptaţi realitatea iubirii şi a vieţii, atunci ea va creşte înlăuntrul vostru cu fiecare zi. în acest fel, căsătoria poate deveni o excelentă ocazie pentru a creşte întru iubire.

De fapt, nimic nu poate distruge iubirea. Dacă există, ea va continua să crească. Dar senzaţia mea este că ea nu exista de la bun început. Probabil că aţi înţeles greşit. Exista ceva, dar nu iubirea. Poate era vorba de sex, de atracţia sexuală. Aceasta poate fi cu uşurinţă distrusă, căci după ce aţi făcut dragoste cu o femeie, atracţia sexuală dispare, căci ea nu apare decât odată cu misterul, cu dorinţa de a explora necunoscutul. După ce aţi gustat din trupul unei femei sau al unui bărbat, atracţia dispare. Dacă iubirea dumneavoastră nu a fost altceva decât o simplă atracţie sexuală, atunci ea nu are altă şansă decât să dispară. De aceea, aveţi grijă să nu confundaţi niciodată iubirea cu altceva. Dacă iubirea ar fi cu adevărat iubire... Ce înţeleg eu atunci când spun „cu adevărat iubire“? înţeleg că simpla prezenţă a celuilalt este suficientă pentru a vă face fericit, de-a dreptul extatic, că ea este suficientă pentru a vă simţi împlinit în profunzimile inimii dumneavoastră, că ceva începe să cânte în inima dumneavoastră, că intraţi într-o armonie celestă. Simpla prezenţă a celuilalt este suficientă pentru a şti că sunteţi una. Prezenţa sa vă face să vă simţiţi mai individual, mai centrat, mai puternic. Atunci se poate spune că este vorba de iubire.

Iubirea nu este o pasiune, o emoţie. Ea este înţelegerea extrem de profundă că undeva, pe un anumit nivel, fiinţa celuilalt vă împlineşte. Undeva se închide un circuit. Prezenţa sa vă face să vă conştientizaţi mai bine propria prezenţă. Iubirea conferă întotdeauna libertatea de a fi tu însuţi; ea nu are nimic de-a face cu posesivitatea.

De aceea, priviţi cu atenţie. Nu confundaţi niciodată iubirea cu sexul, căci nu veţi face decât să vă amăgiţi singuri. Fiţi conştienți, iar atunci când veţi simţi că simpla prezenţă a celuilalt - nimic altceva, simplul fapt că celălalt există - este suficientă pentru a vă face cu adevărat fericit, că ceva înfloreşte undeva în interiorul fiinţei voastre, ca un lotus cu o mie şi una de petale, atunci se poate spune că sunteţi îndrăgostit, iar atunci veţi putea trece peste toate dificultăţile pe care le va crea realitatea. Veţi putea trece peste toate angoasele, peste toate anxietăţile, iar iubirea voastră nu va face altceva decât să crească şi să înflorească tot mai tare, căci atunci, toate acele dificultăţi nu vor mai însemna altceva decât nişte simple provocări. Depăşindu-le, iubirea voastră va deveni astfel din ce în ce mai puternică. Iubirea este eternitatea. Dacă este prezentă, ea nu poate decât să crească. Iubirea cunoaşte începutul, dar nu şi sfârşitul .


Este în regulă să te căsătoreşti şi să faci copii?


Vă recomand câteva din legile lui Murphy.

Prima: Este bine să fii căsătorit, din când în când. A doua: Un om deştept îi spune unei femei că o înţelege; unul prost încearcă să i-o demonstreze.

A treia: Căsnicia este un inel cu trei cercuri: inelul de logodnă, inelul de căsătorie, şi inelul suferinţei . A patra: Căsătoria poate face lumea să se învârtească, dar acelaşi lucru se poate spune şi despre un pumn în nas. A cincea: Singura cale de a-ţi salva căsnicia de la divorţ constă în a nu te prezenta la nuntă.

A şasea: Femeia este cea de-a doua greşeală a lui Dumnezeu; bărbatul a fost prima. Evident, din două greşeli nu poate ieşi ceva bun. Şi ultima: Femeia are dreptul la viaţă, la libertate, şi la fugărirea bărbatului. De aceea, fiţi atenți! Dacă doriţi să vă căsătoriţi, cine sunt eu să mă opun? Tot ce pot face eu este să vă atrag atenţia. Gândiţi-vă înainte de a sări în gol!"


 Chandra Mohan Jain

Monday 6 March 2023

За пределами просветления

 Нельзя быть уверенным, что жизнь будет дана вам еще раз; вы даже не можете быть уверенными относительно того, почему она была дана вам в этот раз. Вы достойны ее? Вы заслужили ее? Похоже, что это самый настоящий подарок, подарок от изобильного Существования, которое не беспокоится о том, заслуживаете ли вы его или нет. Оно не спрашивает о ваших достоинствах, не интересуется вашим характером, вашей нравственностью... не предъявляет никаких требований, а просто дает вам жизнь без всяких условий. Оно дает вам жизнь не на деловой основе, а без ожиданий получить от вас что-либо взамен; дает ее и предоставляет вам полную свободу делать с ней все, что вам заблагорассудится.

Гандхарадж, все и должно идти прекрасно, легко, благополучно. Это естественно.

Если же дела не идут хорошо, это означает, что есть что-то нездоровое, что-то больное.

Но все великие моралисты мира, все теологи, все пророки и посланцы Бога совсем сбили вас с толку. Они предъявляют к вам всякие требования. Они отняли всю вашу свободу. Они требуют, чтобы вы делали невозможные вещи, а вы, естественно, терпите в этом неудачу.

Это оставляет в вас раны — раны неудачи, неполноценности, недостойности — и вы живете со всеми этими ранами.

Естественно, все идет плохо.

Это не природа виновата, а ваши великие благодетели — люди, которые обещают вам: «Мы — спасители».

Фактически, именно эти люди создали больное человечество, нездоровый человеческий ум, психику, которая не является нормальной.

Требование чего-то неестественного обязательно создает чувство вины. Если вы не выполняете это требование, вы чувствуете себя виноватым в том, что вы на самом деле не являетесь человеческим существом, что вы ведете себя как недочеловек, животное, что вы являетесь грешником, что вы поступаете вопреки пророкам и посланцам, которые представляют Бога.

А если вы пытаетесь следовать им, вы попадаете в ловушку. Если вы следуете им, вам приходится идти против природы, а природа есть все, что вы собой являете.

Вы не можете идти против самого себя, поэтому на каждом шагу терпите неудачу. С каждым шагом вы становитесь все более и более шизофреничны: малая часть становится священником, осуждающим всю вашу природу. Все, что вы делаете, оказывается порочным.

Жизнь становится кошмаром.

И вот так человек жил тысячи лет: жизнь, которая могла бы быть прекрасным переживанием, была превращена в невыносимую пытку, кошмар.

Даже если вы хотите пробудиться, вы не можете. Кошмар глубок и продолжителен — он не только ваш, он идет от наших предков; поколение за поколением культивировали его. Корни его такие же древние, как и само человечество; вы не можете бороться с ним.

Вы разрываетесь на части. Вы не можете бороться с вашей природой, вы не можете бороться с вашим больным наследием.

И я заявляю, что на всей земле каждый человек живет под бременем больного наследия. Не имеет значения, является ли он христианином, или индусом, или мусульманином — все это различные названия одной и той же болезни.

Если вы следуете вашей природе, вы сами осуждаете себя. Все общество осуждает вас. Весь мир против вас, и вы сами тоже против себя.

Но вы должны жить согласно вашей природе.

У Фридриха Ницше есть прекрасное прозрение. Он говорит, что все религии мира выступают против секса, но они не преуспели в уничтожении секса; в противном случае, откуда бы продолжали появляться все эти люди? Весь этот демографический взрыв... если бы ваши священники преуспели, церкви были бы пустыми. Но имеется семьсот миллионов католиков — несомненно, католические священники потерпели полную неудачу.

Ницше прав. Религии не преуспели в уничтожении секса. Но они преуспели в одном: они сделали секс отравой, сделали его губительным. Он уже не радость, он уже не явление красоты, он уже не священен. Им удалось создать из него огромное чувство вины. И то, что верно по отношению к сексу, верно и по отношению ко всем вашим природным инстинктам, но все было отравлено.

Поэтому, когда дела не идут хорошо, вы чувствуете себя совершенно непринужденно.

Когда же дела идут хорошо, вы начинаете чувствовать беспокойство: «Что случилось?»

Если идут войны, это совершенно нормально. Если происходят столкновения между индусами и мусульманами, если мусульмане и иудеи убивают друг друга, это совершенно нормально. Но если вдруг иудеи и мусульмане начинают танцевать, петь и радоваться вместе, весь мир будет потрясен: «Что происходит? Что они, с ума сошли?»

Мы страдаем от дурного наследия, и, если мы не освободимся от прошлого, мы не сможем жить мирно.

Гандхарадж, люди, которые собрались здесь вокруг меня, и мои люди во всем мире отбросили прошлое. Они больше не индусы, не христиане, не буддисты; они просто человеческие существа. И они пытаются жить по своей природе цельно, естественно, без какого-либо чувства вины и греха.

Все идет изумительно хорошо.

Они живут в свободе.

Прошлое — это наше рабство; и если прошлого слишком много, тогда оно создает наше будущее. Мы зажаты прошлым и будущим, и будущее есть не что иное, как воспроизведение прошлого.

И краткое мгновение настоящего почти бессильно перед двумя вечностями, давящими на него с двух сторон.

И как только вы освобождаетесь от прошлого, случается потрясающее осознание: вы свободны и от будущего тоже.

А ваша свобода от будущего означает, что теперь вы свободны творить ваше будущее, оно не будет создаваться прошлым. Оно будет твориться вашей природой, вашим разумом, вашей медитацией, вашим безмолвием, вашей любовью.

Гандхарадж, у моих санньясинов дела просто обязаны идти легко, ибо среди них нет никакого греха, никакого чувства вины, никакой навязанной нравственности.

Я развращаю людей настолько сильно, что они становятся невинными.

Люди живут невинно. У них нет никаких моральных кодексов, никаких десяти заповедей, никаких святых библий. У них есть только их собственная способность к пониманию и свобода творить свое будущее, жить согласно своей природе без всякого страха. Ибо нет никакого ада и нет никакого Бога, который бы решал, праведны вы или неправедны.

Если вы праведны, ваша жизнь будет жизнью радости; если вы неправедны, ваша жизнь будет жизнью страдания.

Нет нужды ни в каком Боге. По сути, каждое ваше действие является решающим.

Поэтому вы можете определять ваш путь: если вы движетесь правильно, ваша жизнь будет приносить все больше и больше цветов, у нее будут вырастать все более и более мощные крылья. Ваш полет к звездам будет становиться более легким.

А если вы делаете нечто неправильное, сама ваша природа скажет, что это неправильно, так как вы будете страдать от последствий ваших неправильных действий «здесь и сейчас». Вам не придется ждать судного дня.

Что за дурацкая гипотеза — «судный день»: однажды все восстанут из своих могил! Только представьте себе: все скелеты, вот это будет толпа! Там, где вы сидите, под вами находятся, по крайней мере, десять скелетов. Когда все эти скелеты восстанут, яблоку некуда будет упасть; и будут такие крики, вопли и стенания! Даже бедняге Богу будет весьма трудно разобраться, кто есть кто — ведь там будут только скелеты.

А еще рассудить, кто отправится в рай, а кто — в ад... неужели вы думаете, что с этим можно справиться за один день? На счету у каждого человека миллионы поступков, хороших и плохих, которые надо взвесить, а есть только один Бог — и, к тому же, не очень-то умный.

Джордж Бернард Шоу как-то сказал: «Только одна толпа наводит меня на мысль, что судить будет трудно. Но, к тому же, половину толпы будут составлять женщины... которые сделают это почти невозможным!»

Возможно, именно поэтому судный день не случился и не случится. Ведь Иисус говорил своим ученикам: «Скоро, в этой жизни, вы увидите, как наступит судный день», — то есть в жизни его учеников. Это значит, самое большее, семьдесят лет.

Прошло две тысячи лет, и с каждым днем количество скелетов продолжает увеличиваться.

Я думаю, что Бог передумал.

Судный день стал невозможен.

По-моему же, каждое деяние выносит свой собственный приговор, и это более научно. Зачем продолжать накапливать деяния к определенному дню, а затем решать? И зачем решать извне, когда есть возможность решать изнутри? Каждое деяние имеет свое внутреннее следствие.

Вы можете это вычислить: если ваша жизнь несчастна, то вы делаете что-то неправильное; а если ваша жизнь — вихрь веселья, то вы делаете все то, что и следует делать.

Так что вам решать, сделаете ли вы вашу жизнь вихрем веселья или вихрем страдания; больше некому решать. Вы есть деяние, и вы есть судья. И это представляется более научным, простым.

Гандхарадж, если все идет хорошо, будь счастлив. И помни о том, почему дела идут хорошо, чтобы они продолжали идти все лучше и лучше, ибо благоденствие тоже имеет глубину.

Просто выясни, что именно делает твою жизнь блаженной, мирной, тихой, счастливой — простая арифметика, — и твоя жизнь может стать святой жизнью.

По-моему, если ты живешь радостно, ты — святой человек.

Ты должен сделать только одно: умри для прошлого, чтобы ты мог возродиться в свежем настоящем и свободном будущем.

Багван Шри Раджниш

"За пределами просветления"


Live dangerously

 Question – What does it mean to live dangerously?


Osho : DANGEROUSLY? To live dangerously means to live. If you don’t live dangerously, you don’t live. Living flowers only in danger. Living never flowers in security; it flowers only in insecurity. If you start getting secure, you become a stagnant pool. Then your energy is no more moving. Then you are afraid, because one never knows how to go into the unknown.


And why take the risk? The known is more secure. Then you get obsessed with the familiar. You go on getting fed up with it, you are bored with it, you feel miserable in it, but still it seems familiar and comfortable. At least it is known. Unknown creates a trembling in you. The very idea of the unknown and you start feeling unsafe.


There are only two types of people in the world. People who want to live comfortably — they are seeking death. They want a comfortable grave. And people who want to live — they choose to live dangerously, because life thrives only when there is risk. Have you ever gone climbing the mountains? The higher the climb, the fresher you feel, the younger you feel.


The greater the danger of falling, the bigger the abyss by the side, the more alive you are… between life and death, when you are just hanging between life and death. Then there is no boredom, then there is no dust of the past, no desire for the future. Then the present moment is very sharp like a flame. It is enough. You live in the here and now.


Or surfing… or skiing… or gliding. Wherever there is a risk of losing life, there is tremendous joy. Because the risk of losing life makes you tremendously alive. Hence people are attracted to dangerous sports. People go climbing the mountains. Somebody asked Hillary, ‘Why did you try to climb Everest? Why?’ And Hillary said, ‘Because it is there — a constant challenge.’


It was risky, many people had died before. For almost sixty, seventy years, groups had been going, and it was almost a certain death. But still people were going. What was the attraction? Reaching higher, going farther away from the settled, the routine life, you again become wild, you again become part of the animal world. You again live like a tiger or a lion or like a river.


You again soar like a bird into the skies, farther and farther away. And each moment the security, the bank balance, the wife, the husband, the family, the society, the church, the respectability… all are fading away and away, distant and distant. You become alone. This is why people are so much interested in sports.


But that too is not real danger because you can become very very skilled. You can learn it, you can be trained for it. It is a very calculated risk — if you allow me the expression, calculated risk. You can train for mountaineering and you can take all precautions. Or driving, speed-driving. You can go a hundred miles per hour. It is dangerous, it is thrilling.


But you can become really skillful about it, and the danger is only for outsiders; for you it is not. And even if it is there, it is very marginal. And then, these risks are only physical risks, only the body is involved. When I say to you, live dangerously, I mean not only bodily risk, but psychological risk, and finally spiritual risk. Religion is spiritual risk.


It is going to such heights from where maybe there is no return. That is the meaning of Buddha’s term, anagamin — one who returns never. It is going to such a height of point of no return; then one is simply lost. One never comes back. When I say live dangerously, I mean don’t live the life of ordinary respectability — that you are a mayor in a town, or a member of the cooperation. This is not life.


Or you are a minister, or you have a good profession and are earning well and money goes on accumulating in the bank and everything is going perfectly well. When everything is going perfectly well, simply see it — you are dying and nothing is happening. People may respect you, and when you die a great procession will follow you. Good, that’s all.


And in the newspapers your pictures will be published and there will be editorials, and then people will forget about you. And you lived your whole life only for these things. Watch — one can miss one’s whole life for ordinary, mundane things. To be spiritual means to understand that these small things should not be given too much importance.


I am not saying that they are meaningless. I am saying that they are meaningful, but not as meaningful as you think. Money is needed. It is a need. But money is not the goal and cannot be the goal. A house is needed, certainly. It is a need. I am not an ascetic and I don’t want you to destroy your houses and escape to the Himalayas. The house is needed — but the house is needed for you. Don’t misunderstand it.


As I see people, the whole thing has gone topsy-turvy. They exist as if they are needed for the house. They go on working for the house. As if they are needed for the bank balance — they simply go on collecting money and then they die. And they had never lived. They had never a single moment of throbbing, streaming life.


They were just imprisoned in security, familiarity, respectability. Then if you feel bored, it is natural. People come to me and they say they feel very bored. They feel fed up, stuck. What to do? They think that just by repeating a mantra they will become again alive. It is not so easy. They will have to change their whole life pattern.


Love, but don’t think that tomorrow the woman will be available to you. Don’t expect. Don’t reduce the woman into a wife. Then you are living dangerously. Don’t reduce the man into a husband, because a husband is an ugly thing. Let your man be your man and your woman your woman. And don’t make your tomorrow predictable. Expect nothing and be ready for everything. That’s what I mean when I say live dangerously.


What do we do? We fall in love with a woman and immediately we start going to the court, or to the registry office, or to the church to get married. I’m not saying don’t get married. It is a formality. Good, satisfy the society. But deep in your mind never possess the woman. Never for a single moment say that ‘you belong to me’.


Because how can a person belong to you? And when you start possessing the woman, she will start possessing you. Then you both are no more in love. You are just crushing and killing each other, paralyzing each other. Love — but don’t let your love degrade into marriage. Work — work is needed — but don’t let work become your only life. Play should remain your life, your center of life.


Work should be as a means towards play. Work in the office and work in the factory and work in the shop, but just to have time, opportunity, to play. Don’t let your life be reduced into just a working routine. Because the goal of life is play. Play means doing something for its own sake. You come to me even to meditate, and you take meditation also as work.


You think something has to be done to achieve god. It is nonsense. Meditation cannot be done that way. You have to play, you have to take it as fun. You have not to be serious about it. You have to enjoy it. When you enjoy it, it develops. When you start taking it as work, as a duty to be done — because you have to do, you have to achieve moksha, nirvana, liberation — then again you have brought your foolish categories into the world of play.


Meditation is play, it is a leela. You enjoy it for its own sake. If you enjoy many more things for their own sake, you will be more alive. Of course, your life will always be in a risk, danger. But that’s how life has to be. Risk is part of it. In fact the better part of it is risk, the best part of it is risk. The most beautiful part of it is risk. It is every moment a risk.


You may not be aware. You breathe in, you breathe out. There is risk. Even breathing out, who knows whether the breath will come back or not? It is not certain, there is no guarantee. But there are a few people whose whole religion is security. Even if they talk about god, they talk about god as the supreme security.


If they think about god, they think only because they are afraid. If they go to pray and meditate, they are going just in order that they remain in the good books — in god’s good books. ‘If there is a god, he will know that I was a regular church-goer, a regular worshipper. I can claim.’ Even their prayer is just a means.


To live dangerously means to live life as if each moment is its own end. Each moment has its own intrinsic value. And you are not afraid. And you know death is there and you accept the fact that death is there, and you are not hiding against death. In fact, you go and encounter death. You enjoy those moments of encountering death — physically, psychologically, spiritually.


Enjoying those moments where you come directly in contact with death, where death becomes almost a reality, is what I mean when I say live dangerously. Love brings you face to face with death. Meditation brings you face to face with death. Coming to a master is coming to your own death. Facing somebody who has disappeared, is entering an abyss in which you can be lost, and you can become an anagamin.


Those who are courageous, they go headlong. They search all opportunities of danger. Their life philosophy is not that of insurance companies. Their life philosophy is that of a mountain climber, a glider, a surfer. And not only in the outside seas they surf; they surf in their innermost seas. And not only on the outside they climb Alps and Himalayas; they seek inner peaks. But remember one thing — never forget the art of risking, never never.


Always remain capable of risking. And wherever you can find an opportunity to risk, never miss it, and you will never be a loser. Risk is the only guarantee for being truly alive. Osho #osho


Thursday 16 February 2023

тщетность слов.…

 « Даже в обычной жизни мы чувствуем тщетность слов. Если вы не чувствуете тщетности слов, это значит, что вы никогда не жили, это значит, что вы жили очень поверхностно. Если то, что вы пережили, может быть передано словами, это значит, что вы ничего не пережили.


Когда впервые с вами происходит нечто, что выше слов, это значит, что жизнь постучалась в вашу дверь.


А когда бесконечное стучится в вашу дверь, вы становитесь выше слов, вы немеете, вы не можете говорить. Внутри вас не возникает ни единого слова. А то, что вы можете сказать, выглядит таким бледным, мертвым, бессмысленным, что кажется, что вы несправедливы к тому, что случилось с вами. Помните об этом, потому что Махамудра – это последнее высочайшее переживание.


Махамудра означает всепоглощающий оргазм с вселенной. Если вы любили кого-то, и вам хотелось раствориться и погрузиться, когда двое уже не двое, когда тела остаются отдельными, но между ними возникает золотой мост, и двойственность внутри исчезает, и жизненная энергия трепещет на обоих полюсах. Если это случилось с вами, то только тогда вы можете понять, что такое Махамудра.


«В миллион раз глубже, в миллион раз выше, это Махамудра, — это всеобщий оргазм с целым, с вселенной, это растворение в источнике бытия».


И это песня Махамудры. Прекрасно, что Тилопа назвал ее песней. Вы можете ее спеть, но не можете ее проговорить. Это такое глубокое явление, что пение может передать только малую часть его. И важно не то, что вы поете, а как вы поете.


Многие мистики просто танцевали после того, как они испытали бесконечное, ничего другого они делать не могли. Всем своим телом и существом они выражали что-то. В этом участвовали тело, ум и душа. Они танцевали, но это не были обычные танцы. Сам танец появился благодаря этим мистикам, это был способ передачи счастья, экстаза, блаженства. Что-то неизвестное проникло в известное, что-то из запредельного проникло на Землю. Что же еще остается делать, вы можете пропеть, протанцевать ЭТО, это и есть песня Махамудры.


А кто будет петь это? Тилопы уже нет. Оргазм есть само по себе пение. Поет не Тилопа, Тилопы уже нет. Само переживание есть вибрация и пение. Следовательно, песня Махамудры – песня экстаза, когда экстаз сам поет ее. Тилопа не имеет к ней никакого отношения, Тилопы больше нет, Тилопа растворился. Цель достигнута только тогда, когда ищущий исчезает. Только тогда, когда исчезает испытывающий, существует переживание. Ищите и вы не найдете его, потому что через поиск усиливается ищущий. Не ищите, и вы найдете его. Сам процесс поиска, само усилие становится препятствием. Потому что, чем сильнее вы ищете, тем сильнее становится «ЭГО» — ищущий. Не ищите.


Самое важное послание всей песни Махамудры таково – не ищите, оставайтесь такими, какие вы есть и никуда не идите. Человек никогда не достигает Бога, потому что не знает, где он. Куда вы пойдете? Где вы будете искать Божественное. Не существует ни карты, ни пути, и никто не скажет, где он. Нет, никто не может достичь Бога. Всегда происходит обратное – Бог приходит к вам. Когда вы готовы, он стучится в вашу дверь. Он находит вас, когда вы готовы. А готовность, это не что иное, как восприимчивость. Когда вы полностью


восприимчивы, ЭГО нет. Вы становитесь пустым храмом, в котором никого нет.


Тилопа говорит в своей песне: станьте полым, как бамбук, пусть ничего, не останется внутри. И внезапно, в тот момент, когда вы превратились в полый бамбук, божественные уста прикасаются к вам и бамбук превращается во флейту и начинается песня. Это и есть песня Махамудры. Тилопа превратился в полый бамбук, и пришло божество, и полилась песня. Это – не песнь Тилопы. Это песнь высочайшего переживания. »


Бхагаван Шри Раджниш .Тантра: высшее понимание: Беседы о “Песне Махамудры” Тилопы.

Friday 30 December 2022

Когда вы любите человека

Когда вы любите человека, в тот момент, когда любовь свершается и объединяет двух людей, существуют не двое, а две пустоты. Вы поймете это, если вы когда-либо испытывали любовь. Когда двое любящих соприкасаются друг с другом как две пустоты, только тогда возможно слияние, потому что барьеры сломаны, а границы отброшены. Энергия беспрепятственно

может двигаться в обоих направлениях. И только в такой момент глубокой любви возможен оргазм.

Только тогда, когда двое любящих становятся ничем, возможен оргазм. Тогда энергия их и все их существо теряет свою тождественность, они перестают быть самими собой, они падают в бездну. Но это случается только один миг, и они возвращаются назад и становятся прежними. Вот почему люди боятся любви.

Когда сильно любят, то боятся сойти с ума, боятся умереть от любви, боятся того, что случится. Бездна раскрывается перед ними, все существование проваливается, вы внезапно там, и вы можете упасть туда. Люди начинают бояться любви, они удовлетворяются сексом и называют свой секс любовью.

Любовь – это не секс, он может стать составляющей частью любви, но сам по себе секс – это суррогат любви. Вы пытаетесь избежать любви при помощи секса. Вы создаете у себя впечатление, что вы любите, но этим вы не приближаетесь к любви. Секс, подобно заимствованному знанию, которое дает ощущение знания без истинного понимания, дает иллюзию любви без любви. В любви вы не существуете, и другой не существует, только тогда внезапно исчезают двое. То же случается и с Махамудрой. Махамудра – это оргазм со всей вселенной. Бхагаван Шри Раджниш (ОШО). 

Sunday 11 December 2022

мы живем в лицемерном обществе

 Во всем мире люди борются за свои права человека, закреплённые в Уставе ООН. Можешь ты что-нибудь сказать по этому поводу? И скажи нам, какова твоя собственная декларация человеческих прав для нового человека?

«Одно из фундаментальнейших положений, которое нужно всегда помнить, – это то, что мы живем в лицемерном обществе…

Люди, находящиесяся у власти – политически, религиозно, социально, – находятся там, потому что цивилизации не случилось. Цивилизованному миру, зрелому человеку не требуются нации – все эти границы ложны, – не нужны религии, потому что все эти теологии – простые выдумки.

Люди, удерживающие власть тысячи лет – священники, политики, сверхбогатые, – обладают множеством возможностей для препятствования развитию человека. И лучший способ помешать эволюции – это убедить людей: «Вы уже цивилизованы», убедить человека: «Ты уже человек. Не нужно проходить через трансформацию, нет необходимости».

Истина делает вас совершенно обнажёнными – свободными от всей лжи, от любого лицемерия. Вот почему никто не хочет знать правду, все считают, что она у них уже есть…

И когда тысячи людей вокруг вас – ваши родители, ваши учителя, ваши священники, ваши лидеры, – все верят в это, то для новоприбывших в этот мир маленьких детей кажется почти невозможным не попасть под влияние этой тысячелетней идеи…

Итак, первое: я хочу, чтобы вы поняли, что мы всё ещё варвары. Только варвары, но не люди, могут делать то, что мы творили тысячи лет…

Политики очень, невероятно хитры. Они не хотят быть поймаными на противоречиях, поэтому говорят только то, что вам нравится или должно понравиться всем. Их не волнует реальная ситуация и изменения, в которых она нуждается. Все их усилия сосредоточены на том, как сделать вас счастливыми, просто говоря вам околесицу.

Нигде в мире основные права вообще не выполняются».

Выдержки из: Osho, Sermons in Stones, Talk #26

«Моя декларация прав человека состоит из десяти основ.

Первое - это жизнь.

Человек имеет право на достоинство, на здоровье, право на развитие, чтобы он мог расцвести в своём максимальном потенциале. Этот высочайший рассцвет является его правом. Он рождается с семенами, но общество не предоставляет ему почву, правильную заботу, любящую атмосферу.

Напротив, общество создает очень ядовитую атмосферу, полную гнева, ненависти, разрушений, насилия, войны. Право на жизнь означает, что больше не должно быть войн…

Моё второе соображение касается любви.

Любовь должна признаваться одним из самых фундаментальных прав человека, но все общества её разрушили. Они разрушили её, создав брак. Брак – это фальшивый заменитель любви...

Третье фундаментальнейшее право... поскольку три самые важные вещи в жизни – это жизнь, любовь и смерть.

Каждому человеку должно быть предоставлено это фундаментальное право: после определённого возраста, если достаточно пожил и не желает продолжать волочиться без необходимости… Потому что завтра опять будет просто повторением, уже утрачено любопытство о завтрашнем дне. Он имеет полное право покинуть тело. Это его фундаментальное право.

Это его жизнь. Если он не хочет продолжать, никто не должен ему препятствовать…

Вместе этими тремя идёт четвертое: поиск истины.

Никто не должен обуславливаться с детства ни какой-либо религией, ни философией, ни теологией, потому что вы разрушаете индивидуальную свободу поиска. Помогите ему быть достаточно сильным. Помогите ему быть достаточно сильным, чтобы сомневаться, скептически относиться ко всему, во что верят окружающие. Помогите ему никогда не верить, но настаивать на познании. И сколько бы это ни заняло времени, что бы для этого ни потребовалось, чтобы он отправился в паломничество самостоятельно, потому что другого пути открыть истину не существует...

Пятое: чтобы найти истину, все системы образования от детского сада до университетов создадут определённую атмосферу для медитации.

Медитация не принадлежит какой-либо религии, и медитация – это не вера. Это чистая наука о внутреннем.

«Научиться быть в тишине, узнать как быть бдительными, научиться свидетельствованию. Знание, что вы не являетесь умом, а чем-то превосходящим его – сознанием, – подготовит вас к принятию истины ...

Шестое: свобода во всех измерениях.

Мы даже не настолько свободны, как птицы и животные. Ни одна птица не ходит в паспортный стол. В любой момент она может полететь в Пакистан, без визы. Странно, что только человек остаётся ограниченным в нациях, в границах. Поскольку нация велика, вы склонны забывать, что вас заключили в тюрьму. Вы не можете из неё выбраться, вы не можете в неё попасть. Это большая тюрьма, и вся земля полна огромных тюрем.

Свобода во всех измерениях означает, что человек, где бы он ни родился, является частью одного человечества.

Нации должны раствориться, религии должны раствориться, потому что все они создают рабство...».

Седьмое: одна земля, одно человечество.

Я не вижу никакой причины, почему должно быть так много наций. Почему на карте должно быть так много линий? И они только на карте, помните. Их нет на земле, и нет в небе. Карта сделана человеком.

Существование не создало эту землю фрагментированой…

Восьмое: уникальность каждого человека.

Очень красивое слово использовалось настолько неправильно, что трудно представить нечто худшее, и это слово – равенство…

Каждый человек уникален. В тот момент, когда вы все равны, вы становитесь толпой, ваша индивидуальность исчезает. Ты больше не являешься собой, ты всего лишь спица в колесе.

Я учу не равенству, не неравенству – я учу уникальности. Каждый человек уникален и нуждается в уважении своей уникальности. Поскольку каждый человек уникален, то прирождённым правом должно быть: равные возможности для развития уникальности каждого...

Девятое: мировое правительство.

Я абсолютно против разных правительств. Я за одно правительство на весь мир. Это означает, что война станет невозможна, это значит, что не нужно будет зря удерживать миллионы людей в армиях. Они могут быть продуктивными, они могут быть полезными, и если они примут участие в деятельности человечества, исчезнет вся бедность ...

И, десятое, меритократия.

Демократия провалилась. Мы жили при многих видах правительств – аристократия, монархия, городская демократия – и теперь мы видим, как весь мир пристрастился к идее демократии. Но демократия не стала решением проблем, она их только увеличила…

Демократия означает управление людьми, самими людьми, для людей – но так дело обстоит только на словах...

Правят не просто какие-то люди, а люди, которых выбирают. Но каковы ваши критерии для выбора? Как вы принимаете решение, кого вам выбирать...?

Невежественные массы можно совсем легко эксплуатировать весьма простыми методами…

Необходима новая система, основанная на достойных заслугах и достижениях…

Меритократия означает, что только люди, получившие определённого рода образование, должны иметь возможность голосовать на этот счёт. Например, только работники просвещения страны должны выбирать министра образования. Тогда у вас будет лучший министр образования...

Тогда мы получим лучших из лучших гениев, и мы сможем положиться на них, чтобы сделать жизнь всего человечества более мирной, счастливой, богатой.

Эту идею я называю меритократией…

До сих пор всё происходящее было случайным. Наша история до сих пор – не что иное, как история несчастных случаев.

«Нам следует прекратить это. Теперь мы должны решить, что будущее больше не будет случайностью. Оно будет создано нами, и создание этого мира может стать величайшим творением из всех возможных».

Выдержки из: Osho, Sermons in Stones, Talk #29


The really unfortunate people

 "The really unfortunate people are those who don’t have any desire to know truth, who simply go on lingering for no reason at all. Whether they are alive or dead, it makes no difference to them. They have no passion in life. They are not searching for anything, and of course if you don’t search you will not find.



Those who search are going to be in continuous trouble and anguish and anxiety. The search can drive them mad... but it is worth it. Even if one goes mad for many lives then too the search cannot be stopped. It is worth any cost; at any cost it is not costly.


So go on meditating on it, go on brooding over it. Go on cherishing the idea, the desire, the passion. Water it, nourish it. It will take you into many troubles. It will not allow you a very comfortable life – no, not at all. It will never give you any security. It will not allow you to settle into any comfortable, worldly way, no. Wherever you are it will drive you into further search again and again. But this is good. All this turmoil and all this storm is good. After the storm is silence. So go happy, continue to meditate, and come back whenever you feel like it, mm? And wherever you are, work for me too! Good."


~ OSHO, Only Losers Can Win in This Game

CHAPTER 25 : Truth’s not a theory but a flower

28 October 1977 pm in Chuang Tzu Auditorium

OSHO Commune International, Pune, India