întreaga lume a devenit un balamuc

 🌎"

întreaga lume a devenit un balamuc"  MERITĂ CITIT❗️

Când eşti înfuriat îţi justifici întotdeauna furia, dar când altcineva se înfurie atunci începi să critici. Nebunia ta este naturală, dar a altora este doar perversiune. Orice faci este bine - chiar dacă nu a fost bine, a fost ceva necesar de făcut. Întotdeauna găseşti scuze, raţionezi totul favorabil ţie. Acelaşi lucru îl fac şi alţii, dar atunci nu mai raţionezi nimic. Dacă ai fost furios, spui că a fost necesar pentru a ajuta pe cineva. Dacă nu ai fi fost furios, celălalt ar fi căpătat un obicei prost sau ar fi luat-o pe un drum greşit, deci a fost bine să îi dai o lecţie, o pedeapsă. Totul a fost pentru binele celuilalt. Dar când cineva se înfurie pe tine, nu mai aplici aceeaşi raţiune. Omul acela este nebun,este rău.

Noi avem nişte standarde duble - unele pentru noi şi altele pentru ceilalţi. Dar o astfel de minte va fi mereu în suferinţă. O astfel de minte nu este justă şi până când mintea ta nu este justă nu poţi avea o vedere clară a adevărului. Doar o minte justă poate părăsi acest standard dublu.

Iisus spune: “Nu face altora ce ţie nu îţi place să ţi se facă”. Acesta este un standard similar tuturor. Acestă tehnică se bazează pe ideea unui unic standard: Obiectele şi dorinţele există în mine ca şi în alţii.... 

Tu nu eşti excepţional, deşi fiecare crede că este excepţional. Dacă crezi că eşti excepţional atunci află că aşa gândeşte orice minte obişnuită. Cel mai extraordinar lucru este acela de a cunoaşte că eşti obişnuit, ordinar.

Cineva l-a întrebat pe Suzuki ceva despre maestrul acestuia: “Ce anume a fost excepţional la învăţătorul tău?” Suzuki a răspuns: “Singurul lucru pe care nu-1 voi uita niciodată este următorul: nu am mai văzut niciodată un om care să gândească despre el că este atât de ordinar, de obişnuit. El era obişnuit. Acesta este cel mai extraordinar lucru, deoarece fiecare minte obişnuită crede că este excepţională şi extraordinară.”

Dar nimeni nu este extraordinar şi dacă ştii acest lucru devii extraordinar. Fiecare este ca oricine altcineva. Aceleaşi dorinţe care bântuiesc prin tine, bântuiesc prin oricine. Dar tu denumeşti dorinţa ta sexuală iubire; iubirea altora o denumeşti sex. Orice faci, îţi protejezi acţiunile. Spui că este bine, frumos. De aceea o şi faci pentru că este ceva bun, iar acelaşi lucru făcut de alţii nu este la fel. Şi asta nu se întâmplă doar la persoane; ci şi la naţiuni, la rase. De aceea, întreaga lume a devenit un balamuc.

Dacă India începe să-şi întărească armata consideri că acest lucru este pentru apărare. Fiecare guvern din lume îşi denumeşte organizarea sa militară ca fiind de apărare. Atunci cine mai atacă? Dacă toţi se apără atunci cine mai este agresorul? Dacă urmăreşti istoria nu poţi găsi pe nimeni ca fiind agresor. Bineînţeles că cel învins va fi agresorul. Cei învinşi se dovedesc întotdeauna a fi fost agresorii, deoarece ei nu pot scrie istoria. Cei victorioşi scriu istoria. Dacă Hitler ar fi câştigat, atunci istoria ar fi arătat altfel. Atunci el ar fi fost salvatorul umanităţii şi nu agresorul. Atunci Churchill şi Roosevelt şi alţi aliaţi ar fi fost agresorii şi atunci ei ar fi fost distruşi. Dar, deoarece Hitler nu a putut câştiga el este agresorul, iar Churchill, Roosevelt, Stalin şi alţii au salvat umanitatea. Aceeaşi logică apare nu numai între persoane, ci în orice facem. Noi suntem ceva diferiţi de alţii.

Nimeni nu este diferit! O minte religioasă ştie că toţi sunt la fel şi dacă ai scuze pentru tine, atunci găseşte scuze şi pentru ceilalţi. Dacă îi critici pe alţii, critică-te şi pe tine. Nu crea două standarde. Un singur standard este necesar şi acesta îţi poate transforma în totalitate fiinţa, deoarece cu el poţi deveni just şi poţi privi pentru prima oară direct în realitate, aşa cum este ea. 

Obiectele şi dorinţele exista în mine ca şi în alţii. Deci, acceptându-le, lasă să fie transformate.

Acceptă-le şi vor fi transformate. Ce facem noi?Acceptăm că acestea există în alţii. Orice este greşit există în alţii; orice este bun există în noi. Atunci cum poţi fi tu transformat? Înseamnă că eşti deja transformat. Tu crezi că eşti deja bun şi că alţii sunt răi: lumea are nevoie de o transformare, nu tu. De aceea există întotdeauna lideri, mişcări, profeţi. Ei continuă să strige de pe acoperişuri că lumea trebuie să se schimbe, că trebuie să facem revoluţii şi noi am făcut tot felul de revoluţii şi totuşi nimic nu se schimbă. Omul rămâne la fel şi pământul se află în aceeaşi mizerie. Doar etichetele, feţele, se schimbă, dar mizeria continuă. Nu este însă vorba de cum trebuie schimbată lumea, lumea nu este greşită; tu eşti. Întrebarea se pune cum să te schimbi tu. “Cum să mă transform eu?” - iată o întrebare religioasă: “Cum să se transforme ceilalţi?” - aceasta este politică. Dar politicianul crede că el este în regulă: modelul care trebuie urmat de toată lumea. El este modelul, idealul şi până la el trebuie schimbat totul. Omul religios vede în el ceea ce vede şi în oricine altcineva.

Dacă vede violenţa, se întreabă imediat dacă există aceasta şi în el. Dacă vede lăcomie, se întreabă dacă oare aceeaşi lăcomie se află sau nu şi în el. Şi cu cât caută mai mult, cu atât vede mai bine că el este sursa tuturor relelor. Atunci nu se mai pune problema de a schimba lumea, ci de a se transforma pe sine. Iar transformarea începe din momentul în care accepţi un singur standard. Atunci deja te transformi.

Nu-i condamna pe alţii. Eu nu spun să te condamni pe tine - nu! Doar nu-i condamna pe alţii. Şi dacă nu-i condamni vei avea o profundă compasiune pentru ei, deoarece acolo sunt aceleaşi probleme ca şi aici. Dacă cineva comite un păcat, un păcat în ochii societăţii, începi să-l condamni negândindu-te deloc că şi tu ai în tine sămânţa comiterii acelui păcat. Dacă cineva comite o crimă, tu îl condamni, dar oare tu nu te-ai gândit niciodată să omori pe cineva? Acea sămânţă potenţială nu există mereu acolo? Omul care a comis o crimă nu era un ucigaş cu un moment înainte, dar sămânţa există. Şi ea există şi în tine. Un moment mai târziu, cine ştie? Poţi fi un ucigaş. Deci nu-l condamna pe celălalt. Mai degrabă acceptă. Apoi vei simţi o profundă compasiune pentru el, deoarece el a făcut ceva ce este capabil oricine să facă; chiar şi tu.

O minte non-condamnatorie va avea compasiune; va avea o adâncă acceptare. Acel om va şti că aşa este umanitatea şi că “aşa sunt şi eu.” Atunci întreaga lume va deveni doar o reflecţie a propriului tău sine. Atunci pentru tine fiecare faţă va deveni o oglindă; te priveşti pe tine în orice chip al altui om.

Obiectele, dorinţele există în mine ca şi în alţii. Deci, acceptându-le, lasă să fie transformate. Acceptarea devine transformare. Este dificil de înţeles, deoarece noi respingem mereu şi prin asta nu putem transforma nimic. Eşti lacom, dar respingi acest fapt. Nimeni nu vrea să se gândească la el ca fiind lacom. Eşti sexual, dar respingi asta. Nimeni nu vrea să se simtă sexual. Ai furie, dar o respingi. Îţi creezi o faţadă şi încerci s-o justifici. Nu simţi niciodată că eşti furios sau că eşti chiar furia. Însă respingerea nu transformă niciodată nimic. Ea doar suprimă şi ce este suprimat devine mai puternic. Acel lucru suprimat se duce în adâncul inconştientului tău şi începe să funcţioneze de acolo. Şi din acel întuneric de unde funcţionează, el devine mai puternic. Acum nu-l poţi accepta, deoarece nici nu eşti conştient de el. Acceptarea aduce totul la suprafaţă. Nu este nevoie de suprimare.

Tu eşti lacom, eşti sexual, furios şi poţi accepta aceste lucruri ca nişte fapte naturale fără nici o condamnare. Nu este nici o nevoie să le suprimi. Lasă-le să vină la suprafaţa minţii, pentru că de acolo ele pot fi aruncate foarte uşor. Din centrul interior ele nu pot fi aruncate. Şi când ele sunt la suprafaţă tu eşti mereu conştient de ele, dar când sunt în inconştient, nu mai poţi fi conştient de acestea. Şi o boală de care eşti conştient poate fi vindecată: cea de care nu eşti conştient nu poate fi vindecată. Adu totul la suprafaţă. Acceptă umanitatea ta, acceptă animalitatea ta. Acceptă totul fără nici o condamnare. Este acolo, fii conştient de ea. Lăcomia este acolo; nu încerca s-o faci să pară non-lăcomie. Nu poţi. Şi dacă încerci, o vei reprima. Non-lăcomia ta va fi doar o altă formă de lăcomie şi nimic altceva. Nu încerca s-o schimbi în altceva; nu poţi face asta. Dacă vrei s-o schimbi, ce vei face? O minte lacomă poate fi atrasă doar de idealul de non- lăcomie dacă prin acesta este posibilă o lăcomie mai mare. 

Dacă cineva îţi spune: “Dacă îţi părăseşti toate bogăţiile vei putea întră în regatul lui Dumnezeu” - atunci poţi renunţa. A devenit posibilă o lăcomie mai mare. Acesta este un troc.

Lăcomia nu trebuie să devină non-lăcomie; lăcomia trebuie transcensă.

Tu nu o poţi schimba.

Cum poate o minte violentă să devină non-violentă? Dacă te forţezi să devii non-violent, aceasta va fi o violenţă asupra ta. Nu poţi schimba ceva în altceva, ci poţi doar să fii conştient şi să accepţi. Acceptă lăcomia aşa cum este ea. Prin acceptare nu se înţelege că nu mai este nevoie să o transformi. Prin acceptare se înţelege doar că tu trebuie să accepţi naturalul aşa cum este el. Apoi pătrunde în viaţă ştiind bine că acolo există lăcomia. Fă orice, dar aminteşte-ţi că lăcomia există în tine. Această conştientizare te va transforma. Ea transformă, deoarece nu vei putea fi lacom cunoscând asta, nu vei putea fi furios în mod conştient.

Pentru furie, lăcomie, violenţă, o cerinţă de bază pentru existenţa lor este inconştienţa; aşa cum nu poţi lua în mod conştient otravă sau cum nu poţi în mod conştient să-ţi pui mâna în foc. Inconştient o poţi pune. Dacă nu ştii ce este focul, poţi băga mâna în el. Dar dacă ştii că el arde, nu poţi să-ţi pui mâna în el. Cu cât creşte conştientizarea ta, cunoaşterea ta, cu atât mai mult lăcomia devine ca focul şi furia ca otrava. Ele devin pur şi simplu imposibile. Ele dispar fără nici o reprimare. Şi când lăcomia dispare fără ajutorul unui ideal de non-lăcomie, aceasta va avea propria sa frumuseţe. Când violenţa dispare fără idealul non-violenţei, aceasta va avea frumuseţea sa.

Altminteri, un om non-violent este foarte violent înăuntru. Violenţa este undeva ascunsă şi o poţi vedea chiar prin non-violenţa sa. El îşi va impune, va      forţa conceptul de non-violenţă asupra lui şi asupra altora într-un mod foarte violent. Această violenţă va deveni subtilă. Această sutră spune că acceptarea este transformare, deoarece prin acceptare devine posibilă conştientizarea.

VIJNANA BHAIRAVA TANTRA vol 3