"IUBITULE OSHO,
AI UITAT SĂ INCLUZI UNA DIN MAXIMELE TALE ÎN CERINȚE. MAXIMA ESTE: TRĂIEȘTE PERICULOS. AI DORI SĂ COMENTEZI?
Trăirea insăși este atât de intensă pentru mine încât în mod cert uit tot timpul maximele potrivite pentru a trăi, regulile potrivite pentru a trăi. Poate părea o contradicție, dar nu este. Oamenii care își amintesc maxime de viață uită viața complet. Da, am uitat-o nu doar pe aceasta, ci chiar încă câteva. Îmi amintesc... cea pe care am iubit-o cel mai mult este: Regula de aur pentru viață este aceea că nu există reguli de aur.
Nu pot exista. Viața este atât de vastă, atât de imensă, atât de ciudată, misterioasă, nu poate fi redusă la o regulă sau o maximă. Toate maximele sunt limitate, sunt prea mici; nu pot conține viața și energiile ei vii.
Așadar regula de aur este semnificativă, aceea că nu există reguli de aur.
Un om autentic nu trăiește după reguli, maxime, porunci. Aceea este calea pseudo-omului.
Omul autentic pur și simplu trăiește.
Da, dacă îl întrebi pe omul autentic, poate îți va spune despre anumite reguli, dar ele nu sunt regulile pe care el le-a urmat. El doar le-a găsit pe drumul trăirii, ca și cum ai aduna scoici pe plajă. El nu s-a dus să adune scoici, el s-a dus să se bucure de acel dis-de-dimineață, de aerul curat, de soare, de mare, de nisip. Și pe drum, a găsit acele scoici.
Toate regulile sunt colectate de oameni care nu au trăit conform lor, pentru că oamenii care au trăit conform lor au comis suicid cu mult înainte. Oricine trăiește în conformitate cu o regulă se auto distruge, se otrăvește, pentru că regula a fost găsită de cineva care nu era tu, într-un loc în care tu nu te vei afla niciodată, într-un anumit timp, într-un anumit spațiu, care nu este timpul tău și nu este spațiul tău. Este foarte periculos să urmezi acea regulă. Îți vei distrage viața de la centrul ei, din împământarea ei - te vei deforma. Încercând să te formezi doar te vei deforma, te vei desfigura.
Așadar toate regulile de care am vorbit în aceste două sau trei zile - trebuie să tineți minte: înaintea lor vine regula de aur. Dar am uitat pur și simplu de ea. M-am cufundat atât de adânc în bătaia cu Moise - și săracul Moise nu mi-a făcut niciodată nici un rău, și nici eu nu intenționez să-i fac vreun rău - dar cuvântul poruncă a declanșat ceva în mine.
Îmi aduc aminte de când eram student la master. În India devenise o regulă că fiecare student trebuia să participe la un antrenament de doi ani în armată. Am fost la directorul adjunct și i-am spus, "Refuz pur și simplu. Nu voi participa la nici un antrenament militar; ideea însăși este scârboasă - ca cineva să îmi zică, "La stânga" și eu trebuie să mă întorc la stânga. Cine e el? Și în primul rând de ce ar trebui să mă întorc eu la stânga? Dacă vreau să mă întorc la dreapta sau nu vreau să mă întorc deloc... Va fi dificil. Mai bine găsește o cale să mă ții departe de așa ceva."
El a spus, "Te pot înțelege, și pot vedea dificultatea. Tu nu ai urmat niciodată nici o regulă. Am avut reclamații la adresa ta din nou și din nou, dar nu te-am chemat niciodată pentru că știu că tu poate nu vei urma regula, dar orice vei face în mod sigur este mai bun decât regula. Te cunosc, te-am urmărit," a spus. "De exemplu, mulți profesori îmi raportau," mi-a spus el, "că adormi la orele lor. Acum, asta nu e corect. Și dacă te trezesc, faci atâta tam tam pentru asta - că nimeni nu are dreptul să te trezească, și că ce rău faci? Pur și simplu dormi."
Le-am spus profesorilor mei, "Nu vă deranjează la predarea orei, și oricum, cui îi pasă de ce predați voi!
Orice spuneți este totul un nonsens, e mai bine să nu aud. Și acesta este timpul meu - de la 12 la 2 întotdeauna am dormit. Chiar din copilărie, în orele de școală, liceu, universitate, întotdeauna am dormit. Era un lucru cunoscut clar, că de la 12 la 2, voi dormi. Și oamenii au ajuns să-l accepte, pentru că nu aș fi făcut nimic altceva în acel timp.
Mă poți arunca afară din clasă; voi dormi acolo." Am fost aruncat afară din clasă - am dormit afară, nu a contat, dar acela este timpul meu pentru somn.
Directorul adjunct a spus, "Le-am spus profesorilor tăi, 'Nu vă faceți griji. Vă puteți uita la notele lui la examenele voastre de anul trecut. Cât a luat? 98%. Cu cât credeți că va lua mai mult dacă îl țineți treaz?'"
I-am spus directorului adjunct, "Aici greșești. Dacă aș fi fost treaz atunci 98% ar fi fost imposibil. Chiar și să iau numai 80% ar fi fost dificil. Acel om arunca atât căcat în mintea tuturor; cumva l-am evitat. Doua procente lipsesc... se pare că chiar și în somn, a strigat ceva și mi-a intrat în minte; altfel de ce să nu iau 100%? Acel 2% trebuie să fie din cauza lui, și mă voi duce direct să-l întreb despre cele două procente: ce s-a întâmplat cu cele două procente?"
El a spus, "Mi s-a raportat că nu respecți regulile căminului, iar tu ești șeful întregului cămin. E în sarcina ta să administrezi o mie de studenți și să-i faci să urmeze regulie, dar tu nu le urmezi deloc. Cum vei administra o mie de studenți?"
Am spus, "Cine se obosește? Și ei sunt mai fericiți cu mine decât au fost vreodată cu orice alt șef, pentru că eu niciodată nu intervin. De fapt nu le știu nici măcar fețele la toți. Nu le știu numele.
Nu fac niciodată prezența cu ei. În fiecare lună îi marchez prezent, și trimit registrul la secretariat. Le-am spus, 'Dacă ești absent, informează-mă, altfel nu e nici o problemă. Dacă nu mă informezi, este acceptat că ești prezent.'"
A spus, "Tu te trezești la ora 3 în mijlocul nopții, și câțiva din discipolii tăi" - aveam discipoli deja - " se scoală și ei la ora 3, și le aduceți atâtea bătăi de cap celorlalți."
Am spus, "Acei oameni sunt proști"... pentru că în universitatea la care eram, și căminul, erau într-un loc atât de frumos încât ora 3 era ora potrivită acolo. Era chiar în vârful dealului, și chiar sub deal era un lac vast. Era atât de seren și atât de calm și atât de tăcut încât a-l rata doar pentru somn... "Este perfect în regulă să pierzi orele dormind, pentru că acei idioți pur și simplu spun lucruri despre care ei nu știu nimic. Un alt idiot le-a spus lor, și acum ei pur și simplu transferă.
"Dar am văzut, în fiecare dimineață lacul este nou, proaspăt; nu este același lac. În fiecare dimineață...
"Și sunt pur și simplu surprins și uimit; chiar și în ziua de astăzi nu îmi vine să cred că acel loc, universitatea din Sagar... am umblat prin toată India, dar nu am văzut niciodată atât de multă culoare în cer cum se vede acolo. Atât de multe culori, atâta culoare în cer, și totul se reflectă în lac. Puteai doar să stai acolo și meditația se întâmpla. Nu trebuia să o faci.
Deci am spus, "Normal că mă scol la trei. Lacul mă trezește, păsările încep să cânte la trei, și acei câțiva oameni care au venit o dată cu mine să stea sub pomi... ultimele stele dispărând, și dimineața cum descinde ușor ușor... și primele flori deschizându-se."
Lacul este plin de lotuși. Și în timp ce soarele răsare la orizont, lotușii încep să se deschidă. Se închid când soarele apune; întreaga noapte și ei stau adormiți. Cum răsare soarele - primele raze, și lotușii încep să se deschidă. Și este cea mai frumoasă floare pe care v-o puteți imagina - cea mai mare floare, cea mai parfumată, și cea mai plină de viață... și plutind în apă, dar are o textură atât de catifelată încât apa nu o poate atinge. Chiar și picăturile de rouă căzând pe frunza de lotus sau pe floarea de lotus rămân acolo precum perlele.
Apa nu o poate atinge, așa că roua nu se poate întinde să facă frunza udă. Picăturile de rouă rămân precum niște perle rotunde, stând. Și când soarele răsare puțin mai sus, toți acei lotuși, frunzele lor, și acele milioane de perle, încep să reflecte razele soarelui. Câteodată se crează un curcubeu pe lac.
I-am spus vice directorului, "Aceia care s-au dus cu mine, o dată i-am invitat, niciodată nu le-am cerut-o a doua oară. Iar oamenii care ți-au venit cu reclamații nu știu nimic despre frumusețe, despre existență." I-am spus, "Știu cine a făcut reclamații. Nu cred că vreun student va face plângeri împotriva mea. Este proctorul, profesorul care este responsabil de cămin, care este foarte îngrijorat că nu ascult de el."
I-am spus, "Tu ești profesorul responsabil de studenți, nu de șeful căminului." Îi arătasem cartea în care erau scrise regulile - în mod cert nu era nici o mențiune că el era vreo autoritate asupra șefului căminului. Desigur că era, pentru că șeful căminului era și el student, dar nu era nici o mențiune. Așa că am spus, "Nu este nici o mențiune. Ai grijă de studenți dacă vrei. Eu voi avea grijă în modul meu. Eu am grijă - neintervenind. Și studenții mei sunt enorm de fericiți că pentru prima dată nu este nimeni autoritar, care să-i forțeze să facă asta, să nu facă aia: 'Duceți-vă la somn la ora nouă; toate luminile trebuie stinse la nouă.'"
Dar lumina mea nu era stinsă. Proctorul a venit în prima zi să-mi spună că asta nu este în regulă. Am spus, "Nu mă deranja. Voi citi cât am chef - câteodată întreaga noapte, pentru că am întreaga zi să dorm - și nimeni nu mă poate controla. Și obișnuiam să țin tot timpul cartea cu reguli care mi se dăduse ca șef de cămin. Am spus, "Uită-te aicea: nu este nici o mențiune, că ai vreo autoritate asupra somnului sau treziei mele. Mă voi trezi la timpul meu; voi dormi la timpul meu, și studenții mei vor face în concordanță cu ei înșiși, orice vor să facă."
Vice directorul a spus, "Toate acele reclamații au tot ajuns la mine, dar eu te știu. Regulile sunt moarte. Toți șefii de cămin care te-au precedat erau morți. Deci nu mi-a păsat de reclamațiile împotriva ta, nu te-am chemat. Dar acum treaba este mai încurcată. Este o chestiune guvernamentală. Acum guvernul vrea ca fiecare student să fie antrenat în armată; altfel nu i se va da diploma de absolvire."
Am spus, "Nu este nici o problemă. Nu voi cere diploma de absolvire, îți pot da cuvântul meu în scris. Nu este o problemă. Ce voi face cu diploma ta de absolvire? Însă nu mă voi lăsa forțat de oameni idioți."
Și în armată întreaga procedură este să-ți distrugă inteligența - pentru că dacă ești inteligent, nu poți fi un soldat bun. Pentru a fi un soldat bun, trebuie să alegi... Trebuie să renunți la inteligență; altfel cum să poți ucide pe cineva care nu ți-a făcut nimic, cu care nici măcar n-ai făcut cunoștință? Îl omori, și nu știi: poate are o mamă bătrână și un tată bătrân care depind de el, sau o soție și copii care vor ajunge toți orfani și cerșetori - și tu îl ucizi pe acest om fără motiv, doar pentru că primești un salariu ca să ucizi? Și el primește salariu ca să ucidă; ambii sunteți ucigași plătiți. "Eu nu voi deveni un ucigaș plătit."
Și pentru a crea această situație, ca să poți ucide cu ușurință, mai întâi inteligența trebuie să îți fie distrusă complet. Acesta este antrenamentul, ceea ce ei numesc antrenament militar - la stânga, la dreapta, stânga împrejur, înainte marș, întoarce-te - trei ore în fiecare zi. Persoana funcționează pur și simplu ca un robot. Nu i se dă voie să întrebe, "De ce ar trebui să mă întorc la stânga? Care este motivul? Și dacă din nou trebuie să mă întorc înapoi la aceași poziție, de ce să mă mișc inutil? Rămân pe loc în aceași poziție. Oamenii vor reveni mai devreme sau mai târziu la aceași poziție." Nu, nu ai voie să întrebi.
Și toate acele proceduri sunt create pentru a distruge întrebările, îndoielile, dorința de a cerceta - iar acestea sunt cele care dau ascuțime inteligenței tale. După ce timp de ani de zile nu întrebi ci doar urmezi pur și simplu, orice se spune tu urmezi, inteligența începe să-ți ruginească. Într-o zi ordinul vine, "Tragi!" și tu vei trage. Nu e vorba că tragi. Inteligența pe care obișnuiai să o ai nu mai e acolo ca să gândească. Acum este aproape la fel cu un , "La stânga."
Așadar i-am spus vice directorului, "Nu mă voi băga. Consideră-mă afară din acest joc. Dacă este vreo problemă, va trebui să lupți pentru mine. Și sunt pregătit să lupt cu oricine; cu guvernul de stat... Sunt pregătit să stau înaintea parlamentului statului să lupt pentru dreptul meu - că nu pot fi distrus. Nu voi permite nimănui să-mi atingă inteligența în acest fel. Și dacă este guvernul federal, sunt pregătit să mă duc acolo - dar ține minte că nu mă voi înrola. Și nu voi cere diploma."
A spus, "Nu-ți face griji." A spus, "Să te iau la guvernul de stat sau la guvernul federal vor apărea mai multe complicații. Așa că rămâi tăcut, taci pur și simplu; nu spune nimic nimănui. Eu mă voi ocupa, eu sunt responsabil. Dacă apare vreo problemă eu sunt responsabil." Am spus, "Asta e treaba ta."
Și nu m-am dus niciodată la el să-i cer diplomele de absolvire; el a venit la cămin. Nu m-am dus niciodată la întrunire... pentru că asta fusese înțelegerea. După întrunire s-a uitat prin jur - el dăduse diplomele, și omul care ieșise numărul unu' pe universitate și care câștigase medalia de aur nu era acolo! Toată lumea întreba de ce nu eram acolo; doar vice directorul știa. A spus, "Eu știu de ce nu este aici - este doar din cauza unei înțelegeri. Va trebui să mă duc la cămin să-i dau medalia de aur, certificatele, și să-mi cer scuze. M-am temut de asta, că poate va primi medalia de aur și problema va fi știută de toți, de ce nu se află el aici."
A venit, și mi-a dat certificatele. Am spus, "Este în regulă. Dacă tu mi le dai, nu voi refuza; însă eu am respectat înțelegerea. Nu aș fi venit niciodată să cer diplomele. Și mai devreme sau mai târziu le voi arde oricum."
El a spus, "Ce!"
Am spus, "Ce să fac? Să le car după mine toată viața?"
Și după noua ani, după ce m-am retras din profesorat, primul lucru pe care l-am făcut a fost să ard toate diplomele. Tatăl meu era acolo; a spus, "Chiar dacă ți-ai dat demisia, nu este nici o nevoie să îți arzi diplomele. Ele pot rămâne aici. Care este problema? Poți să mi le dai, le voi ține eu."
Am spus, "Nu, asta înseamnă că încă speri că într-o zi poate voi avea nevoie de ele. Nu, odată ce am trecut de un pod vreau să-l distrug, să nu pot să mă mai întorc. Nu îți voi da aceste certificate."
Le-am ars în fața lui, și el a spus, "Ești ciudat. Eu nu te împiedic să-ți dai demisia."
Am spus, "Odată ce mi-am dat demisia, nu voi mai avea niciodată în viața mea nevoie de aceste diplome, deci de ce să le car?"
Nu am urmat niciodată reguli de nici un fel, deci este foarte natural pentru mine să uit. Da, am uitat să vă spun că este una din cerințele mele pentru voi să trăiți periculos.
Ce înseamnă asta mai exact? Înseamnă pur și simplu că în viață sunt întotdeauna alternative. Te afli tot timpul la o intersecție, tot timpul și tot timpul. Fiecare moment este o intersecție, și trebuie să alegi încotro vei merge, care îți va fi drumul; în fiecare moment trebuie să alegi. Fiecare moment este decisiv pentru că dai la o parte multe căi și alegi una.
Acum, dacă alegi confortabilul, convenientul, atunci nu vei reuși niciodată să trăiești intens.
Confortabilul, convenientul, convenționalul, ceea ce este aprobat de societate, înseamnă că ești pregătit să devii un sclav psihologic. De aceea există toată această conveniență... Societatea îți va da tot, dacă tu îți dai libertatea. Îți va da respectabilitate, îți va da toate marile posturi în ierarhie, în birocrație - dar va trebui să renunți la un lucru: la libertatea ta, la individualitatea ta.
Va trebui să devii un număr în mulțime. Gloata urăște persoana care nu este parte din ea. Gloata devine foarte tensionată când vede un străin prin ea, pentru că străinul devine un semn de întrebare.
Ai trăit o anumită viată, un anumit stil, o anumită religie, o anumită politică. Ai urmat calea gloatei, și era foarte confortabil, comod, pentru că cei din jurul tău erau toți oameni la fel ca tine. Ce făceai tu, făceau și ei. Toți ceilalți făceau și ei la fel; asta îți dădea sentimentul că făceai lucrul potrivit. Atâția oameni nu puteau greși.
Și drept gratitudine că îi urmezi, ei îți dau respectabilitate, onoare. Ego-ul tău este împlinit.
Viața este convenientă, dar este plată. Trăiești orizontal - o feliuță foarte subțire de viată, precum o felie de pâine tăiată foarte subțire. Trăiești într-un mod liniar.
A trăi periculos înseamnă a trăi vertical.
Fiecare moment are apoi o adâncime și o înălțime. Atinge cea mai înaltă stea și cel mai adânc fund. Nu cunoaște nimic din linia orizontală.
Dar atunci devii un străin în mulțime, atunci te comporți diferit față de toți ceilalți. Și asta crează neliniște în oameni, pentru simplul motiv că ei nu se bucură de viața lor, ei nu și-au trăit viața lor, ei nu și-au asumat responsabilitatea pentru a o trăi, ei nu au riscat nimic pentru a o avea - însă pentru că toată lumea din jur făcea la fel ca ei, întrebarea nu apăruse.
Dar apare acest străin care trăiește într-un mod diferit, se comportă într-un mod diferit, și brusc ceva freamătă în ei. Viața lor reprimată, care este precum un arc, reprimat forțat, brusc începe să tremure, începe să creeze întrebări, suspiciuni că această cale este și ea posibilă. Iar acest om pare să aibe o strălucire diferită în ochi, pare să fie cu totul mulțumit, fericit - ca și cum a ajuns. Voi toți încă rătăciți iar el a ajuns. Acum, acest om este un pericol pentru mulțime. Mulțimea îl va ucide.
Nu este coincidență că oamenii precum Socrate sunt otrăviți. Care era dificultatea cu omul?
Era un asemenea geniu unic, încât dacă Grecia l-ar fi produs doar pe Socrate, asta ar fi fost îndeajuns pentru a face istorie, îndeajuns pentru a fi ținută minte pentru totdeauna. Dar gloata nu l-a putut tolera pe acest om. El era un om foarte simplu, absolut inofensiv. Ei l-au otrăvit și l-au ucis. Care a fost delictul lui? Delictul lui a fost că el era un individ. El mergea pe drumul lui, nu pe autostrada pe care se mișcă toți. El mergea printr-un labirint al lui propriu. Iar societatea a devenit repede speriată deoarece câțiva oameni au început să se îndepărteze de autostradă pentru a-și găsi propriile căi.
Socrate spunea că nu poți merge pe o cale bătută de alții pentru tine. Va trebui să mergi, și să-ți faci drumul tău mergând. Nu e că drumurile ți se pot pune la dispoziție gata făcute și tu trebuie simplu să mergi - nu. Va trebui să creezi drumul mergând; mergând, creezi drumul.
Și ține minte, este doar pentru tine, pentru nimeni altcineva. Este exact la fel ca păsările zburând pe cer și nelăsând nici o urmă pentru o altă pasăre să o urmeze. Cerul ramâne din nou gol. Orice pasăre poate zbura, dar va trebui să-și facă singură calea.
Acesta era pericolul. Socrate era un pericol real. Isus nu era un pericol real. Și va trebui să înțelegeți diferența - pentru că și Isus a fost crucificat. Dar ce cerea Isus? El cerea să fie acceptat de gloată. El nu era cu adevărat un rebel, el cerea respectabilitate: "Eu sunt mesia cel așteptat al vostru." El cerea mulțimii să-i dea sanctitate, respectabilitate, iar el încerca în toate felurile să împlinească cerințele gloatei. Chiar și când s-a dus la crucificare a fost doar pentru a împlini cerințele gloatei. Este o cu totul altă poveste.
Oameni au crezut tot timpul că Socrate și Isus aparțin aceleiași categorii de oameni - nu; ei sunt exact opuși. Socrate nu cere să fie acceptat. Socrate spune, "Vă rog lăsați-mă în pace - așa cum și eu vă las în pace. Vă rog lăsați-mi libertatea. Eu nu mă bag în viața voastră, nici voi nu vă băgați în a mea." Pare absolut corect. El nu cere să fie acceptat. El nu spune, "Tot ce spun eu este adevărat, și va trebui să acceptați." Nu, el spune, "Tot ce spun eu, este dreptul meu să spun. Voi aveți dreptul vostru să spuneți."
Judecătorii s-au simțit puțin vinovați când au decis ca acest om să fie ucis. El era cea mai înaltă înflorire a geniului Grec. Așa că i-au oferit câteva alternative; au spus, "Un lucru e că, dacă poți părăsi Atena..." În acele zile Grecia era compusă din democrații orășenești, iar acesta chiar este un mod mult mai democratic. Cu cât unitatea este mai mică, cu atât este posibilă mai multă democrație, pentru că este democrație directă.
Oamenii în Atena obișnuiau să se adune, să-și ridice mâinile pro sau contra, și să decidă lucruri. Acum, într-o țară precum America democrația devine atât de indirectă, iar persoana pe care o alegi... odată ce l-ai ales pentru câțiva ani pe urmă nu mai știi ce va face. În acei câțiva ani nu-l poți controla. Poate ți-a promis ceva și va face exact opusul.
Exact asta e ceea ce se întâmplă. Dar în Atena era o democrație directă. Orice chestiune importantă, și oamenii din Atena se strângeau acolo împreună și votau pro sau contra. Deci puterea nu era delegată pentru 5 ani. Puterea era întotdeauna în mâna poporului.
Deci judecătorii au spus, "Este foarte simplu: părăsește Atena. Îți poți face casa în orice alt oraș, și oriunde vei fi îți vei găsi discipoli, prieteni - nu există nici o îndoială cu privire la asta."
Socrate a spus, "Nu este vorba de supraviețuire. Ce spuneți este în mod cert convenient, și orice om de afaceri ar alege asta. Este simplu. De ce să te lași inutil omorât? Mută-te în alt oraș." Socrate a spus, "Nu mă voi duce afară din Atena pentru că este vorba de a alege dintre conveniență sau viață, iar eu aleg viața - chiar dacă aduce moartea. Însă nu voi alege conveniența, asta este ceva mișelesc."
I-au oferit o altă alternativă. Au spus, "Atunci fă un lucru: rămâi în Atena, dar încetează să-i mai înveți pe oameni."
El a spus, "Asta este chiar și mai dificil. Voi cereți păsărilor să nu cânte dimineața, pomilor să nu înflorească când le este timpul să înflorească? Îmi cereți să nu vorbesc adevărul? Și asta este singura mea plăcere: să-mi împărtășesc adevărul cu aceia care încă bâjbâie prin întuneric. Voi continua să stau aici și voi continua să vorbesc adevărul."
Judecătorii au zis, "Atunci suntem neputincioși, pentru că gloata, cu o majoritate, vrea ca tu să fii otrăvit și omorât."
El a spus, "Asta este perfect în regulă. Mă puteți ucide, dar nu îmi puteți ucide spiritul..." Însă țineți minte, prin spirit el nu se referă la suflet. Prin spirit el se referă la curajul lui, la devoțiunea lui pentru adevăr, modul lui de viață.
"Nu puteți schimba asta... Mă puteți ucide. Iar cu privire la moarte nu sunt deloc îngrijorat, pentru că sunt doar două alternative. Ori voi muri pur și simplu, deci nu este nici o problemă apoi. Când nu exist, ce problemă poate fi? Deci ori mor pur și simplu, și atunci nu este nici o problemă, ori nu mor și sufletul meu continuă să trăiască. Atunci cel puțin voi avea satisfacția că nu am fost un mișel, că am rămas cu adevărul meu, că m-ați putut ucide, dar nu m-ați putut îngenunghea."
A murit bucuros. Scena morții lui Socrate este ceva frumos în întreaga istorie a omului.
În Grecia nu era o cruce; a fost otrava cea care i s-a dat. Deci afară omul pregătea otrava, otrăvitorul oficial care dădea otravă oamenilor condamnați la moarte. Timpul era stabilit pentru 6 seara. Soarele apunea și Socrate întreba din nou și din nou, "Ce s-a întâmplat? Întrebați-l pe acel om; începe să se facă târziu;"
Iar otrăvitorul chiar încerca să tragă de timp cât mai mult posibil. Îl iubise pe acest om si vroia ca el să trăiască puțin mai mult. Atâta lucru era posibil pentru el să facă... continua să prepare otrava, încet. Dar discipolii veneau din nou și din nou și ziceau, "Maestrul întreabă de ce întârzii."
Cu lacrimi în ochi, el a spus, "Chiar e un om periculos. Eu încerc să-i dau puțin mai multă vreme să trăiasca, dar el se grăbește."
Otrăvitorul l-a întrebat pe Socrate, "De ce te grăbești?"
El a spus, "Sunt grăbit pentru că viața am trăit-o plenar, total; o cunosc. Moartea este necunoscută; este o mare aventură. Vreau să gust moartea."
Acum, nu poți ucide un asemenea om. Nu este nici o cale de a ucide un asemenea om, care vrea să guste moartea, care vrea să știe moartea, care vrea să sară în provocare și în aventura necunoscutului.
A trăi periculos înseamnă oricând sunt alternative, ai grijă: nu alege convenientul, confortabilul, respectabilul, ceea ce este social acceptat, onorabilul. Alege ceva care atinge un clopoțel în inima ta. Alege ceva pe care ai vrea să-l faci indiferent de consecințe.
Mișelul se gândește în funcție de consecințe: "Dacă fac asta, ce se va întâmpla? Care va fi rezultatul?" El este mai preocupat de rezultat.
Omul adevărat nu se gândește niciodată la consecințe. El se gândește doar la act, în acest moment. El simte, "Asta e ce simt eu, și o voi face." Atunci orice se întâmplă e bine venit. El nu va regreta niciodată. Un om adevărat nu regretă niciodată, nu se căiește niciodată, pentru că el nu a făcut niciodată nimic împotriva lui însuși. Mișelul moare de mii de ori înaintea morții, și regretă continuu, se căiește: ar fi fost mai bine dacă ar fi făcut aia, dacă s-ar fi căsătorit cu acel bărbat, acea femeie, dacă ar fi ales acea profesie, dacă s-ar fi dus la acel colegiu... Întotdeauna există mii de alternative, si nu le poți face pe toate.
Societatea te învață, "Alege convenientul, confortabilul; alege drumul bine bătut pe care au mers strămoșii și strămoșii strămoșilor și strămoșii strămoșilor strămoșilor, până la Adam și Eva. Alege drumul bine bătut. Aceasta este dovada: atâtea milioane de oameni au mers pe el, nu ai cum să greșești."
Dar ține mninte un lucru, gloata nu a avut niciodată experiența adevărului.
Adevărul li s-a întâmplat doar indivizilor.
Drumul bine bătut nu este bătut de Socrate și oamenii precum Socrate. Este bătut de mase, de mediocri, de oamenii care nu au nici un curaj să intre în necunoscut. El nu vor părăsi niciodată autostrada. El continuă să se agațe unul de altul pentru că asta le dă o anumită satisfacție, consolare: "Atâția oameni sunt cu noi..."
Acesta este motivul pentru care toate religiile continuu încearcă să convertească mai mulți și mai mulți oameni. Motivul nu este că ei sunt interesați de oameni și de viețile lor și de transformarea lor - nu, ei înșiși nu sunt transformați - dar dacă ai mai mulți creștini decât hinduși, natural pare că ai mai multe șanse să ai tu adevărul și nu hindușii. Dacă budiștii sunt mai mulți decât creștinii, atunci desigur că ei pot continua să creadă că ei au adevărul, de aceea sunt atât de mulți oameni cu ei.
Dar vreau să țineți minte, adevărul să petrecut întotdeauna indivizilor. Nu este un fenomen colectiv, nu se întâmplă gloatelor. Intotdeauna se întâmplă individului. Este precum iubirea. Ai văzut vreodată o mulțime îndrăgostită? Asta este imposibil... ca o mulțime să se îndrăgostească de o altă mulțime. Cel puțin până acum nu s-a întâmplat. Este un fenomen individual. O persoană se îndrăgostește de o altă persoană. Însă în iubire sunt cel puțin două persoane. În adevăr,
nici măcar doi nu sunt acolo.
Tu singur, în singurătatea ta absolută, îl experimentezi.
Deci ai grijă cu gloatele. Păzește-te de drumul bine bătut. Păzește-te de milioanele de creștini și budiști și musulmani, și hinduși și evrei; mare grijă cu acești oameni.
Dacă trebuie să găsești pe cineva, atunci găsește pe cineva care nu este parte din nici o gloată. Atunci găsește un Socrate, care nu aparține nici unei mulțimi. De aceea am spus că Isus și Socrate sunt total diferiți. Isus încearcă să aparțină gloatei. Gloata îl respinge; asta este o altă chestiune. Gloata nu dorește să îl accepte, dar el încearcă în toate felurile posibile... Nu i-a trecut niciodată prin minte de nici un creștinism. El a fost un evreu, născut evreu, a trăit ca evreu, a murit ca evreu, rugându-se la zeul evreul, tot încercând să-i convingă pe evrei, "Eu sunt mesia al vostru cel așteptat." El nu este un rebel.
Adevărul vine doar la rebeli, și a fi rebel înseamnă în mod cert a trăi periculos.
Fiecare moment te vei confrunta din toate părțile, în toate căile posibile. Trăiești cu un om pe care nu-l iubești, dar continui să te agăți doar pentru confort, că cel puțin e cineva de care să te agăți. Gândindu-te la separarea față de acea persoană, apare un întuneric, singurătate - ce vei face? Cum vei supraviețui? Poate tu nu-l iubești, poate el nu te iubește, dar cel puțin e cineva acolo. Alegi convenientul, confortabilul. Ești într-o profesie, o urăști...
Unul din unchii mei este un poet, și ar fi devenit unul din cei mai grozavi poeți ai Indiei dacă ar fi ascultat de mine. Dar eu eram atât de tânăr, iar el era un absolvent de universitate. Am făcut tot ce mi-a stat în putere; am spus, "Poate nu vei asculta de mine, asta este alegerea ta, însă eu tot îți voi spune."
El al spus, "Dar de ce mă bați la cap?"
Am spus, "Îți va decide întreaga viață. Tu ești un poet. Eu nu înțeleg prea multă poezie, dar tot ce am văzut în caietele tale îmi dă o siguranță că dacă tu alegi confortabilul si convenientul - și anume profesia familiei mele..."
Bunicul meu îi spunea, "Acum ești absolvent. Termină-te; începi să te ocupi de afacere."
I-am spus, "Nu asculta de el. Îți va ucide întreg viitorul."
El a spus, "Tu ești un băiat ciudat. Tu îmi sugerezi să nu ascult de propriul meu tată și să ascult de tine."
Am spus, "Într-o zi, te vei căi. Așa că ascultă de el." A ascultat de el. Și chiar înainte să părăsim Poona a venit să mă vadă, si mi-a spus, "Iartă-mă. Încă mi te pot aminti, atât de mic, încercând să mă convingi să nu ascult de tatăl meu. Și desigur că acela era cel mai convenient lucru pentru mine.
Afacerea era acolo; eu îmi primeam moștenirea. Afacerea era stabilă, nu trebuia să fac mare lucru."
Și odată ce a intrat în afacere. bunicul meu a încercat imediat să caute o fată pentru el. I-am spus, "Uite. Din ce în ce ești prins."
Mi-a spus, "Tu îmi ești prieten sau dușman? Tatăl meu se uită după o soție, și tu îmi spui că el se uită după o închisoare pentru mine."
Am spus, "Tu trebuie să decizi. Tu ar trebui să îți cauți soția. De ce ar trebui să o caute tatăl tău? Ciudat, tătăl lui i-a căutat lui soție - a ratat. Acum el caută pentru tine - tu vei rata. Cum poate el să găsească o soție pentru tine?" Dar bunicul meu era un om puternic. Nu era posibil pentru unchiul meu să-i spună nimic; ce decidea el, aia era. Într-o zi a decis pentru mariajul lui. Mariajul s-a petrecut.
Am fost la nunta lui, și l-am bătut la cap tot drumul: "Te bagi într-o închisoare pe viață."
Când a venit la Poona, mi-a spus, "Ai avut dreptate. A fost o închisoare pe viață, și a continuat să crească mai mare și mai mare - mai întâi afacerea, apoi soția, apoi copiii, acum educația copiilor, acum mariajul copiilor." Și acum el are 65 de ani, și nu are nici un timp pentru poezie. Când era în Poona, timp de două, trei săptămâni, a început să scrie din nou poezie. Și mi-a spus, "Timp de ani am uitat complet; nu era nici un timp. Dar uitându-mă la tine, aducându-mi aminte ce mi-ai spus, am realizat ca ai avut dreptate. Mi-ar plăcea să vin aici timp de câteva luni să-mi recapăt visurile și viziunile, care au dispărut toate."
Chiar în urmă cu două, trei zile, Sheela a adus această scrisoare: "Acum te-ai dus prea departe și nu va fi posibil pentru mine să vin acolo, iar eu speram să vin la Poona." Pentru ce spera el să vină la Poona? Și credeți că acum - de când l-am sfătuit eu, atât de multă apă a curs pe Gange - va fi el în stare să-și reînvie poezia? Nu cred, pentru că mi-a arătat câteva lucruri pe care le-a scris cât timp a fost în Poona - nu erau de aceeași calitate pe care mi-o amintesc că o avea când era tânăr. Acum a colectat atât de mult gunoi. Acum nu mai este tânăr: obosit, plictisit, căindu-se continuu. În acele câteva zile cât a fost acolo, zilnic se căia, "Vai, n-am ascultat de tine." Dar nimeni nu ar fi ascultat de un copil. Și ceea ce eu sugeram era rebeliune împotriva tatălui, tatălui său.
O profesie o poți alege, care este convenientă; prietenii îi poți alege, care sunt convenienți. Am văzut oameni ciudați. Am avut un prieten - eu rar am avut prieteni, iar aceia pe care i-am avut nu erau cine știe ce mari prieteni. Deci chiar nu-mi amintesc să fi avut vreun prieten; este doar un cuvânt. Dar el a crezut că îmi era prieten - el era un profesor în departamentul de chimie.
În întreaga universitate doar eu aveam o mașina și el avea o mașină. Primul el a fost care a avut mașină; el era fiul unui om bogat, deci nu era o problemă pentru el. Nu era posibil pentru mine să am o mașină. Obișnuiam să merg patru mile pentru a preda în universitate, și patru mile înapoi - 2 ore în fiecare zi. Dar îmi făcea plăcere, era un exercițiu atât de frumos. Însă unul din iubitorii mei nu a putut tolera acest exercițiu; mi-a făcut cadou o mașină. În ziua în care am venit cu mașina la colegiu - acel profesor de chimie nu se deranjase niciodată să facă cunoștința cu mine - a venit în fugă la mine. Mi-a spus numele, și a spus, "Mi-ar face mare plăcere să fiu prieten cu tine."
Am spus, "Ciudat, atât de brusc...? Am fost aici timp de 2 ani. Ne-am încrucișat calea zilnic aproape, de 2 3 ori; nu ai spus niciodată nici măcar salut." Desigur, eu nu am spus salut, pentru că eu nu intervin niciodată în viața nimănui. Cine știe la ce te gândești... și poate voi arunca o piatră și visul îți este perturbat, sau cine știe ce se întâmplă. Eu nu interferez, decât dacă cineva mă invită; apoi este responsabilitatea lui. "Ce s-a întâmplat atât de brusc?"
El a spus, "Vino în acest colț și îți voi spune." M-a dus într-un colț; a spus, "M-am descis să fiu prietenos doar cu oamenii care au mașină."
Am spus, "De ce?"
A spus, "Dacă îți faci prieteni care nu au mașină, îți vor cere... ei au nevoie de măsina ta, zilnic îți cer să-i duci nu știu unde și va trebui să plătești tu benzina. Și vor strica mașina, vor face aia, vor face ailaltă, și va trebui să ai grijă. Deci m-am decis să fiu prieten doar cu oamenii care au mașini."
Am spus, "Asta este o idee grozavă. Dar te rog să mă ierți. Ascultând ideea ta, m-am decis că nu voi avea nici o prietenie cu cineva care are o mașină."
El a spus, "Dar de ce?"
Am spus, "Din cauza ideii tale - poate aceeași este și ideea lor!"
Mințile oamenilor funcționează în același fel. Oamenii vor deveni prieteni dacă sunt din aceași societate, dacă au același standard de viață; dacă se duc la aceași sinagogă, aceași biserică, dacă sunt rotarieni, sau membri ai clubului lion. Sunt oameni cu același standard de viață; este convenient.
Dacă te împrietenești cu un om sărac, este inconvenient. într-o zi va veni și îți va cere câteva rupii, nevasta lui e bolnavă...
Acum, un rotarian nu va veni așa la tine. Este bine să ai o prietenie cu un rotarian.
Tu ește confortabil, el este confortabil; nu este nici o dificultate. Tu ai casa ta, tu ai mașina ta; el are casa lui, el are mașina lui. Tu ai servitori, el are servitori. Nu este nici o problemă. Doar un pas dedesubt și vei fi avea probleme, pentru că persoana poate te va întreba, sigur te va întreba... într-o zi va avea probleme, și atunci unde se va uita după ajutor? Tu ești un prieten... De aceea oamenii nu se împrietenesc cu servitorii. Timp de ani de zile servitorul va fi în casa lor - însă nici o prietenie.
Ei rămân aproape necunoscuți unul altuia.
Să trăiești periculos înseamnă: nu pune condiții stupide între tine și viață - confort, conveniență, respectabilitate. Aruncă toate aceste lucruri, și permite vieții să se întâmple în tine, și du-te cu ea fără să-ți pese dacă ești sau nu pe autostradă, fără să-ți pese unde se va termina. Doar câțiva oameni trăiesc. 99.9% din oameni doar comit suicid lent.
Și ultimul lucru de ținut minte - pentru că acesta este atât de absolut esențial încât nu mă pot ierta dacă uit să vă spun: TRĂIȚI CONȘTIENT (LIVE WATCHFULLY).
Orice faceți - mergând, stând, mâncând, sau dacă nu faci nimic, doar respirând, odihnindu-te pe iarbă, nu uita niciodată că ești un privitor.
Vei uita din nou și din nou. Te vei implica în vreun gând, vreun simțire, vreo emoție, vreun sentiment - orice te va distrage de la privitor. Ține minte, și întoarce-te înapoi în centrul tău de privire. Fă-o un proces intern continuu... Vei fi surprins cum viața își schimbă întreaga calitate. Îmi pot mișca această mână fără să o urmăresc conștient, și îmi pot mișca această mână absout urmărind din interior întreaga mișcare. Mișcările sunt total diferite. Prima mișcare este o mișcare de robot, mecanică. A doua mișcare este o mișcare conștientă.
Și când ești conștient poți simți mâna dinăuntru; când nu ești conștient poți cunoaște mâna doar dinafară.
Ți-ai văzut fața doar în oglindă, dinafară, pentru că nu ești un privitor. Dacă începi să privești, vei simți fața din interior - și este o asemenea experiență, să te uiți la tine însuți din interior. Atunci încet încet, lucruri ciudate încep să se petreacă. Gândurile dispar, simțirile dispar, emoțiile dispar, si o tăcere te înconjoară. Ești exact precum o insulă în mijlocul oceanului de tăcere... doar un privitor, ca și cum o flamă de lumină e în centrul ființei tale, radiind întreaga ta ființă.
La început va fi doar o experiență interioară. Încet incet vei vedea acea radiație cum se răspândește afară din corp, acele raze ajungând la alți oameni. Vei fi surprins și șocat că alți oameni, care doar dacă sunt puțin senzitivi, vor deveni imediat conștienți că ceva i-a atins care nu era vizibil.
De exemplu, dacă te privești.... doar mergând în spatele cuiva, urmărește-te, și este aproape cert ca persoana se va întoarce și se va uita înapoi brusc, fără nici un motiv. Când te privești, conștiența ta începe să radieze, și automat va atinge persoana care este în fața ta.
Și dacă el este atins de ceva care este invizibil, se va uita înapoi: "Ce s-a întâmplat?"
Iar tu ești atât de departe, nu poți nici măcar să-l atingi cu mâna.
Poți încerca acest experiment: cineva doarme și poți să stai alături, doar privindu-te, iar persoana se va trezi brusc, își va deschide ochii și se va uita în jur ca și cum cineva a atins-o.
Încet încet vei deveni de asemenea capabil să simți atingerea prin raze. Asta e ceea ce se numește vibrație.
Nu este un lucru nonexistent. Cealaltă persoană o simte; și tu vei simți de asemenea că ai atins-o pe cealaltă persoană.
Cuvântul englezesc, a fi "touched", este folosit într-un mod foarte semnificativ. Probabil îl folosești fără să înțelegi ce înseamnă când spui "I was touched by the person." Poate nu ți-a spus nici un cuvânt. Poate doar a trecut pe lângă. Poate doar s-a uitat o dată în ochii tăi, și te simți "atins" de persoană. Nu este doar un cuvânt - chiar se întâmplă. Iar apoi acele raze continua să se răspândească spre oameni, spre animale, spre copaci, spre roci... și într-o zi vei vedea, atingi întreg universul din interior.
Singurătatea ta rămâne absolut așa cum era. Devine mare, vastă. Și această experiență eu o numesc experiența dumnezeirii.OSHO
AI UITAT SĂ INCLUZI UNA DIN MAXIMELE TALE ÎN CERINȚE. MAXIMA ESTE: TRĂIEȘTE PERICULOS. AI DORI SĂ COMENTEZI?
Trăirea insăși este atât de intensă pentru mine încât în mod cert uit tot timpul maximele potrivite pentru a trăi, regulile potrivite pentru a trăi. Poate părea o contradicție, dar nu este. Oamenii care își amintesc maxime de viață uită viața complet. Da, am uitat-o nu doar pe aceasta, ci chiar încă câteva. Îmi amintesc... cea pe care am iubit-o cel mai mult este: Regula de aur pentru viață este aceea că nu există reguli de aur.
Nu pot exista. Viața este atât de vastă, atât de imensă, atât de ciudată, misterioasă, nu poate fi redusă la o regulă sau o maximă. Toate maximele sunt limitate, sunt prea mici; nu pot conține viața și energiile ei vii.
Așadar regula de aur este semnificativă, aceea că nu există reguli de aur.
Un om autentic nu trăiește după reguli, maxime, porunci. Aceea este calea pseudo-omului.
Omul autentic pur și simplu trăiește.
Da, dacă îl întrebi pe omul autentic, poate îți va spune despre anumite reguli, dar ele nu sunt regulile pe care el le-a urmat. El doar le-a găsit pe drumul trăirii, ca și cum ai aduna scoici pe plajă. El nu s-a dus să adune scoici, el s-a dus să se bucure de acel dis-de-dimineață, de aerul curat, de soare, de mare, de nisip. Și pe drum, a găsit acele scoici.
Toate regulile sunt colectate de oameni care nu au trăit conform lor, pentru că oamenii care au trăit conform lor au comis suicid cu mult înainte. Oricine trăiește în conformitate cu o regulă se auto distruge, se otrăvește, pentru că regula a fost găsită de cineva care nu era tu, într-un loc în care tu nu te vei afla niciodată, într-un anumit timp, într-un anumit spațiu, care nu este timpul tău și nu este spațiul tău. Este foarte periculos să urmezi acea regulă. Îți vei distrage viața de la centrul ei, din împământarea ei - te vei deforma. Încercând să te formezi doar te vei deforma, te vei desfigura.
Așadar toate regulile de care am vorbit în aceste două sau trei zile - trebuie să tineți minte: înaintea lor vine regula de aur. Dar am uitat pur și simplu de ea. M-am cufundat atât de adânc în bătaia cu Moise - și săracul Moise nu mi-a făcut niciodată nici un rău, și nici eu nu intenționez să-i fac vreun rău - dar cuvântul poruncă a declanșat ceva în mine.
Îmi aduc aminte de când eram student la master. În India devenise o regulă că fiecare student trebuia să participe la un antrenament de doi ani în armată. Am fost la directorul adjunct și i-am spus, "Refuz pur și simplu. Nu voi participa la nici un antrenament militar; ideea însăși este scârboasă - ca cineva să îmi zică, "La stânga" și eu trebuie să mă întorc la stânga. Cine e el? Și în primul rând de ce ar trebui să mă întorc eu la stânga? Dacă vreau să mă întorc la dreapta sau nu vreau să mă întorc deloc... Va fi dificil. Mai bine găsește o cale să mă ții departe de așa ceva."
El a spus, "Te pot înțelege, și pot vedea dificultatea. Tu nu ai urmat niciodată nici o regulă. Am avut reclamații la adresa ta din nou și din nou, dar nu te-am chemat niciodată pentru că știu că tu poate nu vei urma regula, dar orice vei face în mod sigur este mai bun decât regula. Te cunosc, te-am urmărit," a spus. "De exemplu, mulți profesori îmi raportau," mi-a spus el, "că adormi la orele lor. Acum, asta nu e corect. Și dacă te trezesc, faci atâta tam tam pentru asta - că nimeni nu are dreptul să te trezească, și că ce rău faci? Pur și simplu dormi."
Le-am spus profesorilor mei, "Nu vă deranjează la predarea orei, și oricum, cui îi pasă de ce predați voi!
Orice spuneți este totul un nonsens, e mai bine să nu aud. Și acesta este timpul meu - de la 12 la 2 întotdeauna am dormit. Chiar din copilărie, în orele de școală, liceu, universitate, întotdeauna am dormit. Era un lucru cunoscut clar, că de la 12 la 2, voi dormi. Și oamenii au ajuns să-l accepte, pentru că nu aș fi făcut nimic altceva în acel timp.
Mă poți arunca afară din clasă; voi dormi acolo." Am fost aruncat afară din clasă - am dormit afară, nu a contat, dar acela este timpul meu pentru somn.
Directorul adjunct a spus, "Le-am spus profesorilor tăi, 'Nu vă faceți griji. Vă puteți uita la notele lui la examenele voastre de anul trecut. Cât a luat? 98%. Cu cât credeți că va lua mai mult dacă îl țineți treaz?'"
I-am spus directorului adjunct, "Aici greșești. Dacă aș fi fost treaz atunci 98% ar fi fost imposibil. Chiar și să iau numai 80% ar fi fost dificil. Acel om arunca atât căcat în mintea tuturor; cumva l-am evitat. Doua procente lipsesc... se pare că chiar și în somn, a strigat ceva și mi-a intrat în minte; altfel de ce să nu iau 100%? Acel 2% trebuie să fie din cauza lui, și mă voi duce direct să-l întreb despre cele două procente: ce s-a întâmplat cu cele două procente?"
El a spus, "Mi s-a raportat că nu respecți regulile căminului, iar tu ești șeful întregului cămin. E în sarcina ta să administrezi o mie de studenți și să-i faci să urmeze regulie, dar tu nu le urmezi deloc. Cum vei administra o mie de studenți?"
Am spus, "Cine se obosește? Și ei sunt mai fericiți cu mine decât au fost vreodată cu orice alt șef, pentru că eu niciodată nu intervin. De fapt nu le știu nici măcar fețele la toți. Nu le știu numele.
Nu fac niciodată prezența cu ei. În fiecare lună îi marchez prezent, și trimit registrul la secretariat. Le-am spus, 'Dacă ești absent, informează-mă, altfel nu e nici o problemă. Dacă nu mă informezi, este acceptat că ești prezent.'"
A spus, "Tu te trezești la ora 3 în mijlocul nopții, și câțiva din discipolii tăi" - aveam discipoli deja - " se scoală și ei la ora 3, și le aduceți atâtea bătăi de cap celorlalți."
Am spus, "Acei oameni sunt proști"... pentru că în universitatea la care eram, și căminul, erau într-un loc atât de frumos încât ora 3 era ora potrivită acolo. Era chiar în vârful dealului, și chiar sub deal era un lac vast. Era atât de seren și atât de calm și atât de tăcut încât a-l rata doar pentru somn... "Este perfect în regulă să pierzi orele dormind, pentru că acei idioți pur și simplu spun lucruri despre care ei nu știu nimic. Un alt idiot le-a spus lor, și acum ei pur și simplu transferă.
"Dar am văzut, în fiecare dimineață lacul este nou, proaspăt; nu este același lac. În fiecare dimineață...
"Și sunt pur și simplu surprins și uimit; chiar și în ziua de astăzi nu îmi vine să cred că acel loc, universitatea din Sagar... am umblat prin toată India, dar nu am văzut niciodată atât de multă culoare în cer cum se vede acolo. Atât de multe culori, atâta culoare în cer, și totul se reflectă în lac. Puteai doar să stai acolo și meditația se întâmpla. Nu trebuia să o faci.
Deci am spus, "Normal că mă scol la trei. Lacul mă trezește, păsările încep să cânte la trei, și acei câțiva oameni care au venit o dată cu mine să stea sub pomi... ultimele stele dispărând, și dimineața cum descinde ușor ușor... și primele flori deschizându-se."
Lacul este plin de lotuși. Și în timp ce soarele răsare la orizont, lotușii încep să se deschidă. Se închid când soarele apune; întreaga noapte și ei stau adormiți. Cum răsare soarele - primele raze, și lotușii încep să se deschidă. Și este cea mai frumoasă floare pe care v-o puteți imagina - cea mai mare floare, cea mai parfumată, și cea mai plină de viață... și plutind în apă, dar are o textură atât de catifelată încât apa nu o poate atinge. Chiar și picăturile de rouă căzând pe frunza de lotus sau pe floarea de lotus rămân acolo precum perlele.
Apa nu o poate atinge, așa că roua nu se poate întinde să facă frunza udă. Picăturile de rouă rămân precum niște perle rotunde, stând. Și când soarele răsare puțin mai sus, toți acei lotuși, frunzele lor, și acele milioane de perle, încep să reflecte razele soarelui. Câteodată se crează un curcubeu pe lac.
I-am spus vice directorului, "Aceia care s-au dus cu mine, o dată i-am invitat, niciodată nu le-am cerut-o a doua oară. Iar oamenii care ți-au venit cu reclamații nu știu nimic despre frumusețe, despre existență." I-am spus, "Știu cine a făcut reclamații. Nu cred că vreun student va face plângeri împotriva mea. Este proctorul, profesorul care este responsabil de cămin, care este foarte îngrijorat că nu ascult de el."
I-am spus, "Tu ești profesorul responsabil de studenți, nu de șeful căminului." Îi arătasem cartea în care erau scrise regulile - în mod cert nu era nici o mențiune că el era vreo autoritate asupra șefului căminului. Desigur că era, pentru că șeful căminului era și el student, dar nu era nici o mențiune. Așa că am spus, "Nu este nici o mențiune. Ai grijă de studenți dacă vrei. Eu voi avea grijă în modul meu. Eu am grijă - neintervenind. Și studenții mei sunt enorm de fericiți că pentru prima dată nu este nimeni autoritar, care să-i forțeze să facă asta, să nu facă aia: 'Duceți-vă la somn la ora nouă; toate luminile trebuie stinse la nouă.'"
Dar lumina mea nu era stinsă. Proctorul a venit în prima zi să-mi spună că asta nu este în regulă. Am spus, "Nu mă deranja. Voi citi cât am chef - câteodată întreaga noapte, pentru că am întreaga zi să dorm - și nimeni nu mă poate controla. Și obișnuiam să țin tot timpul cartea cu reguli care mi se dăduse ca șef de cămin. Am spus, "Uită-te aicea: nu este nici o mențiune, că ai vreo autoritate asupra somnului sau treziei mele. Mă voi trezi la timpul meu; voi dormi la timpul meu, și studenții mei vor face în concordanță cu ei înșiși, orice vor să facă."
Vice directorul a spus, "Toate acele reclamații au tot ajuns la mine, dar eu te știu. Regulile sunt moarte. Toți șefii de cămin care te-au precedat erau morți. Deci nu mi-a păsat de reclamațiile împotriva ta, nu te-am chemat. Dar acum treaba este mai încurcată. Este o chestiune guvernamentală. Acum guvernul vrea ca fiecare student să fie antrenat în armată; altfel nu i se va da diploma de absolvire."
Am spus, "Nu este nici o problemă. Nu voi cere diploma de absolvire, îți pot da cuvântul meu în scris. Nu este o problemă. Ce voi face cu diploma ta de absolvire? Însă nu mă voi lăsa forțat de oameni idioți."
Și în armată întreaga procedură este să-ți distrugă inteligența - pentru că dacă ești inteligent, nu poți fi un soldat bun. Pentru a fi un soldat bun, trebuie să alegi... Trebuie să renunți la inteligență; altfel cum să poți ucide pe cineva care nu ți-a făcut nimic, cu care nici măcar n-ai făcut cunoștință? Îl omori, și nu știi: poate are o mamă bătrână și un tată bătrân care depind de el, sau o soție și copii care vor ajunge toți orfani și cerșetori - și tu îl ucizi pe acest om fără motiv, doar pentru că primești un salariu ca să ucizi? Și el primește salariu ca să ucidă; ambii sunteți ucigași plătiți. "Eu nu voi deveni un ucigaș plătit."
Și pentru a crea această situație, ca să poți ucide cu ușurință, mai întâi inteligența trebuie să îți fie distrusă complet. Acesta este antrenamentul, ceea ce ei numesc antrenament militar - la stânga, la dreapta, stânga împrejur, înainte marș, întoarce-te - trei ore în fiecare zi. Persoana funcționează pur și simplu ca un robot. Nu i se dă voie să întrebe, "De ce ar trebui să mă întorc la stânga? Care este motivul? Și dacă din nou trebuie să mă întorc înapoi la aceași poziție, de ce să mă mișc inutil? Rămân pe loc în aceași poziție. Oamenii vor reveni mai devreme sau mai târziu la aceași poziție." Nu, nu ai voie să întrebi.
Și toate acele proceduri sunt create pentru a distruge întrebările, îndoielile, dorința de a cerceta - iar acestea sunt cele care dau ascuțime inteligenței tale. După ce timp de ani de zile nu întrebi ci doar urmezi pur și simplu, orice se spune tu urmezi, inteligența începe să-ți ruginească. Într-o zi ordinul vine, "Tragi!" și tu vei trage. Nu e vorba că tragi. Inteligența pe care obișnuiai să o ai nu mai e acolo ca să gândească. Acum este aproape la fel cu un , "La stânga."
Așadar i-am spus vice directorului, "Nu mă voi băga. Consideră-mă afară din acest joc. Dacă este vreo problemă, va trebui să lupți pentru mine. Și sunt pregătit să lupt cu oricine; cu guvernul de stat... Sunt pregătit să stau înaintea parlamentului statului să lupt pentru dreptul meu - că nu pot fi distrus. Nu voi permite nimănui să-mi atingă inteligența în acest fel. Și dacă este guvernul federal, sunt pregătit să mă duc acolo - dar ține minte că nu mă voi înrola. Și nu voi cere diploma."
A spus, "Nu-ți face griji." A spus, "Să te iau la guvernul de stat sau la guvernul federal vor apărea mai multe complicații. Așa că rămâi tăcut, taci pur și simplu; nu spune nimic nimănui. Eu mă voi ocupa, eu sunt responsabil. Dacă apare vreo problemă eu sunt responsabil." Am spus, "Asta e treaba ta."
Și nu m-am dus niciodată la el să-i cer diplomele de absolvire; el a venit la cămin. Nu m-am dus niciodată la întrunire... pentru că asta fusese înțelegerea. După întrunire s-a uitat prin jur - el dăduse diplomele, și omul care ieșise numărul unu' pe universitate și care câștigase medalia de aur nu era acolo! Toată lumea întreba de ce nu eram acolo; doar vice directorul știa. A spus, "Eu știu de ce nu este aici - este doar din cauza unei înțelegeri. Va trebui să mă duc la cămin să-i dau medalia de aur, certificatele, și să-mi cer scuze. M-am temut de asta, că poate va primi medalia de aur și problema va fi știută de toți, de ce nu se află el aici."
A venit, și mi-a dat certificatele. Am spus, "Este în regulă. Dacă tu mi le dai, nu voi refuza; însă eu am respectat înțelegerea. Nu aș fi venit niciodată să cer diplomele. Și mai devreme sau mai târziu le voi arde oricum."
El a spus, "Ce!"
Am spus, "Ce să fac? Să le car după mine toată viața?"
Și după noua ani, după ce m-am retras din profesorat, primul lucru pe care l-am făcut a fost să ard toate diplomele. Tatăl meu era acolo; a spus, "Chiar dacă ți-ai dat demisia, nu este nici o nevoie să îți arzi diplomele. Ele pot rămâne aici. Care este problema? Poți să mi le dai, le voi ține eu."
Am spus, "Nu, asta înseamnă că încă speri că într-o zi poate voi avea nevoie de ele. Nu, odată ce am trecut de un pod vreau să-l distrug, să nu pot să mă mai întorc. Nu îți voi da aceste certificate."
Le-am ars în fața lui, și el a spus, "Ești ciudat. Eu nu te împiedic să-ți dai demisia."
Am spus, "Odată ce mi-am dat demisia, nu voi mai avea niciodată în viața mea nevoie de aceste diplome, deci de ce să le car?"
Nu am urmat niciodată reguli de nici un fel, deci este foarte natural pentru mine să uit. Da, am uitat să vă spun că este una din cerințele mele pentru voi să trăiți periculos.
Ce înseamnă asta mai exact? Înseamnă pur și simplu că în viață sunt întotdeauna alternative. Te afli tot timpul la o intersecție, tot timpul și tot timpul. Fiecare moment este o intersecție, și trebuie să alegi încotro vei merge, care îți va fi drumul; în fiecare moment trebuie să alegi. Fiecare moment este decisiv pentru că dai la o parte multe căi și alegi una.
Acum, dacă alegi confortabilul, convenientul, atunci nu vei reuși niciodată să trăiești intens.
Confortabilul, convenientul, convenționalul, ceea ce este aprobat de societate, înseamnă că ești pregătit să devii un sclav psihologic. De aceea există toată această conveniență... Societatea îți va da tot, dacă tu îți dai libertatea. Îți va da respectabilitate, îți va da toate marile posturi în ierarhie, în birocrație - dar va trebui să renunți la un lucru: la libertatea ta, la individualitatea ta.
Va trebui să devii un număr în mulțime. Gloata urăște persoana care nu este parte din ea. Gloata devine foarte tensionată când vede un străin prin ea, pentru că străinul devine un semn de întrebare.
Ai trăit o anumită viată, un anumit stil, o anumită religie, o anumită politică. Ai urmat calea gloatei, și era foarte confortabil, comod, pentru că cei din jurul tău erau toți oameni la fel ca tine. Ce făceai tu, făceau și ei. Toți ceilalți făceau și ei la fel; asta îți dădea sentimentul că făceai lucrul potrivit. Atâția oameni nu puteau greși.
Și drept gratitudine că îi urmezi, ei îți dau respectabilitate, onoare. Ego-ul tău este împlinit.
Viața este convenientă, dar este plată. Trăiești orizontal - o feliuță foarte subțire de viată, precum o felie de pâine tăiată foarte subțire. Trăiești într-un mod liniar.
A trăi periculos înseamnă a trăi vertical.
Fiecare moment are apoi o adâncime și o înălțime. Atinge cea mai înaltă stea și cel mai adânc fund. Nu cunoaște nimic din linia orizontală.
Dar atunci devii un străin în mulțime, atunci te comporți diferit față de toți ceilalți. Și asta crează neliniște în oameni, pentru simplul motiv că ei nu se bucură de viața lor, ei nu și-au trăit viața lor, ei nu și-au asumat responsabilitatea pentru a o trăi, ei nu au riscat nimic pentru a o avea - însă pentru că toată lumea din jur făcea la fel ca ei, întrebarea nu apăruse.
Dar apare acest străin care trăiește într-un mod diferit, se comportă într-un mod diferit, și brusc ceva freamătă în ei. Viața lor reprimată, care este precum un arc, reprimat forțat, brusc începe să tremure, începe să creeze întrebări, suspiciuni că această cale este și ea posibilă. Iar acest om pare să aibe o strălucire diferită în ochi, pare să fie cu totul mulțumit, fericit - ca și cum a ajuns. Voi toți încă rătăciți iar el a ajuns. Acum, acest om este un pericol pentru mulțime. Mulțimea îl va ucide.
Nu este coincidență că oamenii precum Socrate sunt otrăviți. Care era dificultatea cu omul?
Era un asemenea geniu unic, încât dacă Grecia l-ar fi produs doar pe Socrate, asta ar fi fost îndeajuns pentru a face istorie, îndeajuns pentru a fi ținută minte pentru totdeauna. Dar gloata nu l-a putut tolera pe acest om. El era un om foarte simplu, absolut inofensiv. Ei l-au otrăvit și l-au ucis. Care a fost delictul lui? Delictul lui a fost că el era un individ. El mergea pe drumul lui, nu pe autostrada pe care se mișcă toți. El mergea printr-un labirint al lui propriu. Iar societatea a devenit repede speriată deoarece câțiva oameni au început să se îndepărteze de autostradă pentru a-și găsi propriile căi.
Socrate spunea că nu poți merge pe o cale bătută de alții pentru tine. Va trebui să mergi, și să-ți faci drumul tău mergând. Nu e că drumurile ți se pot pune la dispoziție gata făcute și tu trebuie simplu să mergi - nu. Va trebui să creezi drumul mergând; mergând, creezi drumul.
Și ține minte, este doar pentru tine, pentru nimeni altcineva. Este exact la fel ca păsările zburând pe cer și nelăsând nici o urmă pentru o altă pasăre să o urmeze. Cerul ramâne din nou gol. Orice pasăre poate zbura, dar va trebui să-și facă singură calea.
Acesta era pericolul. Socrate era un pericol real. Isus nu era un pericol real. Și va trebui să înțelegeți diferența - pentru că și Isus a fost crucificat. Dar ce cerea Isus? El cerea să fie acceptat de gloată. El nu era cu adevărat un rebel, el cerea respectabilitate: "Eu sunt mesia cel așteptat al vostru." El cerea mulțimii să-i dea sanctitate, respectabilitate, iar el încerca în toate felurile să împlinească cerințele gloatei. Chiar și când s-a dus la crucificare a fost doar pentru a împlini cerințele gloatei. Este o cu totul altă poveste.
Oameni au crezut tot timpul că Socrate și Isus aparțin aceleiași categorii de oameni - nu; ei sunt exact opuși. Socrate nu cere să fie acceptat. Socrate spune, "Vă rog lăsați-mă în pace - așa cum și eu vă las în pace. Vă rog lăsați-mi libertatea. Eu nu mă bag în viața voastră, nici voi nu vă băgați în a mea." Pare absolut corect. El nu cere să fie acceptat. El nu spune, "Tot ce spun eu este adevărat, și va trebui să acceptați." Nu, el spune, "Tot ce spun eu, este dreptul meu să spun. Voi aveți dreptul vostru să spuneți."
Judecătorii s-au simțit puțin vinovați când au decis ca acest om să fie ucis. El era cea mai înaltă înflorire a geniului Grec. Așa că i-au oferit câteva alternative; au spus, "Un lucru e că, dacă poți părăsi Atena..." În acele zile Grecia era compusă din democrații orășenești, iar acesta chiar este un mod mult mai democratic. Cu cât unitatea este mai mică, cu atât este posibilă mai multă democrație, pentru că este democrație directă.
Oamenii în Atena obișnuiau să se adune, să-și ridice mâinile pro sau contra, și să decidă lucruri. Acum, într-o țară precum America democrația devine atât de indirectă, iar persoana pe care o alegi... odată ce l-ai ales pentru câțiva ani pe urmă nu mai știi ce va face. În acei câțiva ani nu-l poți controla. Poate ți-a promis ceva și va face exact opusul.
Exact asta e ceea ce se întâmplă. Dar în Atena era o democrație directă. Orice chestiune importantă, și oamenii din Atena se strângeau acolo împreună și votau pro sau contra. Deci puterea nu era delegată pentru 5 ani. Puterea era întotdeauna în mâna poporului.
Deci judecătorii au spus, "Este foarte simplu: părăsește Atena. Îți poți face casa în orice alt oraș, și oriunde vei fi îți vei găsi discipoli, prieteni - nu există nici o îndoială cu privire la asta."
Socrate a spus, "Nu este vorba de supraviețuire. Ce spuneți este în mod cert convenient, și orice om de afaceri ar alege asta. Este simplu. De ce să te lași inutil omorât? Mută-te în alt oraș." Socrate a spus, "Nu mă voi duce afară din Atena pentru că este vorba de a alege dintre conveniență sau viață, iar eu aleg viața - chiar dacă aduce moartea. Însă nu voi alege conveniența, asta este ceva mișelesc."
I-au oferit o altă alternativă. Au spus, "Atunci fă un lucru: rămâi în Atena, dar încetează să-i mai înveți pe oameni."
El a spus, "Asta este chiar și mai dificil. Voi cereți păsărilor să nu cânte dimineața, pomilor să nu înflorească când le este timpul să înflorească? Îmi cereți să nu vorbesc adevărul? Și asta este singura mea plăcere: să-mi împărtășesc adevărul cu aceia care încă bâjbâie prin întuneric. Voi continua să stau aici și voi continua să vorbesc adevărul."
Judecătorii au zis, "Atunci suntem neputincioși, pentru că gloata, cu o majoritate, vrea ca tu să fii otrăvit și omorât."
El a spus, "Asta este perfect în regulă. Mă puteți ucide, dar nu îmi puteți ucide spiritul..." Însă țineți minte, prin spirit el nu se referă la suflet. Prin spirit el se referă la curajul lui, la devoțiunea lui pentru adevăr, modul lui de viață.
"Nu puteți schimba asta... Mă puteți ucide. Iar cu privire la moarte nu sunt deloc îngrijorat, pentru că sunt doar două alternative. Ori voi muri pur și simplu, deci nu este nici o problemă apoi. Când nu exist, ce problemă poate fi? Deci ori mor pur și simplu, și atunci nu este nici o problemă, ori nu mor și sufletul meu continuă să trăiască. Atunci cel puțin voi avea satisfacția că nu am fost un mișel, că am rămas cu adevărul meu, că m-ați putut ucide, dar nu m-ați putut îngenunghea."
A murit bucuros. Scena morții lui Socrate este ceva frumos în întreaga istorie a omului.
În Grecia nu era o cruce; a fost otrava cea care i s-a dat. Deci afară omul pregătea otrava, otrăvitorul oficial care dădea otravă oamenilor condamnați la moarte. Timpul era stabilit pentru 6 seara. Soarele apunea și Socrate întreba din nou și din nou, "Ce s-a întâmplat? Întrebați-l pe acel om; începe să se facă târziu;"
Iar otrăvitorul chiar încerca să tragă de timp cât mai mult posibil. Îl iubise pe acest om si vroia ca el să trăiască puțin mai mult. Atâta lucru era posibil pentru el să facă... continua să prepare otrava, încet. Dar discipolii veneau din nou și din nou și ziceau, "Maestrul întreabă de ce întârzii."
Cu lacrimi în ochi, el a spus, "Chiar e un om periculos. Eu încerc să-i dau puțin mai multă vreme să trăiasca, dar el se grăbește."
Otrăvitorul l-a întrebat pe Socrate, "De ce te grăbești?"
El a spus, "Sunt grăbit pentru că viața am trăit-o plenar, total; o cunosc. Moartea este necunoscută; este o mare aventură. Vreau să gust moartea."
Acum, nu poți ucide un asemenea om. Nu este nici o cale de a ucide un asemenea om, care vrea să guste moartea, care vrea să știe moartea, care vrea să sară în provocare și în aventura necunoscutului.
A trăi periculos înseamnă oricând sunt alternative, ai grijă: nu alege convenientul, confortabilul, respectabilul, ceea ce este social acceptat, onorabilul. Alege ceva care atinge un clopoțel în inima ta. Alege ceva pe care ai vrea să-l faci indiferent de consecințe.
Mișelul se gândește în funcție de consecințe: "Dacă fac asta, ce se va întâmpla? Care va fi rezultatul?" El este mai preocupat de rezultat.
Omul adevărat nu se gândește niciodată la consecințe. El se gândește doar la act, în acest moment. El simte, "Asta e ce simt eu, și o voi face." Atunci orice se întâmplă e bine venit. El nu va regreta niciodată. Un om adevărat nu regretă niciodată, nu se căiește niciodată, pentru că el nu a făcut niciodată nimic împotriva lui însuși. Mișelul moare de mii de ori înaintea morții, și regretă continuu, se căiește: ar fi fost mai bine dacă ar fi făcut aia, dacă s-ar fi căsătorit cu acel bărbat, acea femeie, dacă ar fi ales acea profesie, dacă s-ar fi dus la acel colegiu... Întotdeauna există mii de alternative, si nu le poți face pe toate.
Societatea te învață, "Alege convenientul, confortabilul; alege drumul bine bătut pe care au mers strămoșii și strămoșii strămoșilor și strămoșii strămoșilor strămoșilor, până la Adam și Eva. Alege drumul bine bătut. Aceasta este dovada: atâtea milioane de oameni au mers pe el, nu ai cum să greșești."
Dar ține mninte un lucru, gloata nu a avut niciodată experiența adevărului.
Adevărul li s-a întâmplat doar indivizilor.
Drumul bine bătut nu este bătut de Socrate și oamenii precum Socrate. Este bătut de mase, de mediocri, de oamenii care nu au nici un curaj să intre în necunoscut. El nu vor părăsi niciodată autostrada. El continuă să se agațe unul de altul pentru că asta le dă o anumită satisfacție, consolare: "Atâția oameni sunt cu noi..."
Acesta este motivul pentru care toate religiile continuu încearcă să convertească mai mulți și mai mulți oameni. Motivul nu este că ei sunt interesați de oameni și de viețile lor și de transformarea lor - nu, ei înșiși nu sunt transformați - dar dacă ai mai mulți creștini decât hinduși, natural pare că ai mai multe șanse să ai tu adevărul și nu hindușii. Dacă budiștii sunt mai mulți decât creștinii, atunci desigur că ei pot continua să creadă că ei au adevărul, de aceea sunt atât de mulți oameni cu ei.
Dar vreau să țineți minte, adevărul să petrecut întotdeauna indivizilor. Nu este un fenomen colectiv, nu se întâmplă gloatelor. Intotdeauna se întâmplă individului. Este precum iubirea. Ai văzut vreodată o mulțime îndrăgostită? Asta este imposibil... ca o mulțime să se îndrăgostească de o altă mulțime. Cel puțin până acum nu s-a întâmplat. Este un fenomen individual. O persoană se îndrăgostește de o altă persoană. Însă în iubire sunt cel puțin două persoane. În adevăr,
nici măcar doi nu sunt acolo.
Tu singur, în singurătatea ta absolută, îl experimentezi.
Deci ai grijă cu gloatele. Păzește-te de drumul bine bătut. Păzește-te de milioanele de creștini și budiști și musulmani, și hinduși și evrei; mare grijă cu acești oameni.
Dacă trebuie să găsești pe cineva, atunci găsește pe cineva care nu este parte din nici o gloată. Atunci găsește un Socrate, care nu aparține nici unei mulțimi. De aceea am spus că Isus și Socrate sunt total diferiți. Isus încearcă să aparțină gloatei. Gloata îl respinge; asta este o altă chestiune. Gloata nu dorește să îl accepte, dar el încearcă în toate felurile posibile... Nu i-a trecut niciodată prin minte de nici un creștinism. El a fost un evreu, născut evreu, a trăit ca evreu, a murit ca evreu, rugându-se la zeul evreul, tot încercând să-i convingă pe evrei, "Eu sunt mesia al vostru cel așteptat." El nu este un rebel.
Adevărul vine doar la rebeli, și a fi rebel înseamnă în mod cert a trăi periculos.
Fiecare moment te vei confrunta din toate părțile, în toate căile posibile. Trăiești cu un om pe care nu-l iubești, dar continui să te agăți doar pentru confort, că cel puțin e cineva de care să te agăți. Gândindu-te la separarea față de acea persoană, apare un întuneric, singurătate - ce vei face? Cum vei supraviețui? Poate tu nu-l iubești, poate el nu te iubește, dar cel puțin e cineva acolo. Alegi convenientul, confortabilul. Ești într-o profesie, o urăști...
Unul din unchii mei este un poet, și ar fi devenit unul din cei mai grozavi poeți ai Indiei dacă ar fi ascultat de mine. Dar eu eram atât de tânăr, iar el era un absolvent de universitate. Am făcut tot ce mi-a stat în putere; am spus, "Poate nu vei asculta de mine, asta este alegerea ta, însă eu tot îți voi spune."
El al spus, "Dar de ce mă bați la cap?"
Am spus, "Îți va decide întreaga viață. Tu ești un poet. Eu nu înțeleg prea multă poezie, dar tot ce am văzut în caietele tale îmi dă o siguranță că dacă tu alegi confortabilul si convenientul - și anume profesia familiei mele..."
Bunicul meu îi spunea, "Acum ești absolvent. Termină-te; începi să te ocupi de afacere."
I-am spus, "Nu asculta de el. Îți va ucide întreg viitorul."
El a spus, "Tu ești un băiat ciudat. Tu îmi sugerezi să nu ascult de propriul meu tată și să ascult de tine."
Am spus, "Într-o zi, te vei căi. Așa că ascultă de el." A ascultat de el. Și chiar înainte să părăsim Poona a venit să mă vadă, si mi-a spus, "Iartă-mă. Încă mi te pot aminti, atât de mic, încercând să mă convingi să nu ascult de tatăl meu. Și desigur că acela era cel mai convenient lucru pentru mine.
Afacerea era acolo; eu îmi primeam moștenirea. Afacerea era stabilă, nu trebuia să fac mare lucru."
Și odată ce a intrat în afacere. bunicul meu a încercat imediat să caute o fată pentru el. I-am spus, "Uite. Din ce în ce ești prins."
Mi-a spus, "Tu îmi ești prieten sau dușman? Tatăl meu se uită după o soție, și tu îmi spui că el se uită după o închisoare pentru mine."
Am spus, "Tu trebuie să decizi. Tu ar trebui să îți cauți soția. De ce ar trebui să o caute tatăl tău? Ciudat, tătăl lui i-a căutat lui soție - a ratat. Acum el caută pentru tine - tu vei rata. Cum poate el să găsească o soție pentru tine?" Dar bunicul meu era un om puternic. Nu era posibil pentru unchiul meu să-i spună nimic; ce decidea el, aia era. Într-o zi a decis pentru mariajul lui. Mariajul s-a petrecut.
Am fost la nunta lui, și l-am bătut la cap tot drumul: "Te bagi într-o închisoare pe viață."
Când a venit la Poona, mi-a spus, "Ai avut dreptate. A fost o închisoare pe viață, și a continuat să crească mai mare și mai mare - mai întâi afacerea, apoi soția, apoi copiii, acum educația copiilor, acum mariajul copiilor." Și acum el are 65 de ani, și nu are nici un timp pentru poezie. Când era în Poona, timp de două, trei săptămâni, a început să scrie din nou poezie. Și mi-a spus, "Timp de ani am uitat complet; nu era nici un timp. Dar uitându-mă la tine, aducându-mi aminte ce mi-ai spus, am realizat ca ai avut dreptate. Mi-ar plăcea să vin aici timp de câteva luni să-mi recapăt visurile și viziunile, care au dispărut toate."
Chiar în urmă cu două, trei zile, Sheela a adus această scrisoare: "Acum te-ai dus prea departe și nu va fi posibil pentru mine să vin acolo, iar eu speram să vin la Poona." Pentru ce spera el să vină la Poona? Și credeți că acum - de când l-am sfătuit eu, atât de multă apă a curs pe Gange - va fi el în stare să-și reînvie poezia? Nu cred, pentru că mi-a arătat câteva lucruri pe care le-a scris cât timp a fost în Poona - nu erau de aceeași calitate pe care mi-o amintesc că o avea când era tânăr. Acum a colectat atât de mult gunoi. Acum nu mai este tânăr: obosit, plictisit, căindu-se continuu. În acele câteva zile cât a fost acolo, zilnic se căia, "Vai, n-am ascultat de tine." Dar nimeni nu ar fi ascultat de un copil. Și ceea ce eu sugeram era rebeliune împotriva tatălui, tatălui său.
O profesie o poți alege, care este convenientă; prietenii îi poți alege, care sunt convenienți. Am văzut oameni ciudați. Am avut un prieten - eu rar am avut prieteni, iar aceia pe care i-am avut nu erau cine știe ce mari prieteni. Deci chiar nu-mi amintesc să fi avut vreun prieten; este doar un cuvânt. Dar el a crezut că îmi era prieten - el era un profesor în departamentul de chimie.
În întreaga universitate doar eu aveam o mașina și el avea o mașină. Primul el a fost care a avut mașină; el era fiul unui om bogat, deci nu era o problemă pentru el. Nu era posibil pentru mine să am o mașină. Obișnuiam să merg patru mile pentru a preda în universitate, și patru mile înapoi - 2 ore în fiecare zi. Dar îmi făcea plăcere, era un exercițiu atât de frumos. Însă unul din iubitorii mei nu a putut tolera acest exercițiu; mi-a făcut cadou o mașină. În ziua în care am venit cu mașina la colegiu - acel profesor de chimie nu se deranjase niciodată să facă cunoștința cu mine - a venit în fugă la mine. Mi-a spus numele, și a spus, "Mi-ar face mare plăcere să fiu prieten cu tine."
Am spus, "Ciudat, atât de brusc...? Am fost aici timp de 2 ani. Ne-am încrucișat calea zilnic aproape, de 2 3 ori; nu ai spus niciodată nici măcar salut." Desigur, eu nu am spus salut, pentru că eu nu intervin niciodată în viața nimănui. Cine știe la ce te gândești... și poate voi arunca o piatră și visul îți este perturbat, sau cine știe ce se întâmplă. Eu nu interferez, decât dacă cineva mă invită; apoi este responsabilitatea lui. "Ce s-a întâmplat atât de brusc?"
El a spus, "Vino în acest colț și îți voi spune." M-a dus într-un colț; a spus, "M-am descis să fiu prietenos doar cu oamenii care au mașină."
Am spus, "De ce?"
A spus, "Dacă îți faci prieteni care nu au mașină, îți vor cere... ei au nevoie de măsina ta, zilnic îți cer să-i duci nu știu unde și va trebui să plătești tu benzina. Și vor strica mașina, vor face aia, vor face ailaltă, și va trebui să ai grijă. Deci m-am decis să fiu prieten doar cu oamenii care au mașini."
Am spus, "Asta este o idee grozavă. Dar te rog să mă ierți. Ascultând ideea ta, m-am decis că nu voi avea nici o prietenie cu cineva care are o mașină."
El a spus, "Dar de ce?"
Am spus, "Din cauza ideii tale - poate aceeași este și ideea lor!"
Mințile oamenilor funcționează în același fel. Oamenii vor deveni prieteni dacă sunt din aceași societate, dacă au același standard de viață; dacă se duc la aceași sinagogă, aceași biserică, dacă sunt rotarieni, sau membri ai clubului lion. Sunt oameni cu același standard de viață; este convenient.
Dacă te împrietenești cu un om sărac, este inconvenient. într-o zi va veni și îți va cere câteva rupii, nevasta lui e bolnavă...
Acum, un rotarian nu va veni așa la tine. Este bine să ai o prietenie cu un rotarian.
Tu ește confortabil, el este confortabil; nu este nici o dificultate. Tu ai casa ta, tu ai mașina ta; el are casa lui, el are mașina lui. Tu ai servitori, el are servitori. Nu este nici o problemă. Doar un pas dedesubt și vei fi avea probleme, pentru că persoana poate te va întreba, sigur te va întreba... într-o zi va avea probleme, și atunci unde se va uita după ajutor? Tu ești un prieten... De aceea oamenii nu se împrietenesc cu servitorii. Timp de ani de zile servitorul va fi în casa lor - însă nici o prietenie.
Ei rămân aproape necunoscuți unul altuia.
Să trăiești periculos înseamnă: nu pune condiții stupide între tine și viață - confort, conveniență, respectabilitate. Aruncă toate aceste lucruri, și permite vieții să se întâmple în tine, și du-te cu ea fără să-ți pese dacă ești sau nu pe autostradă, fără să-ți pese unde se va termina. Doar câțiva oameni trăiesc. 99.9% din oameni doar comit suicid lent.
Și ultimul lucru de ținut minte - pentru că acesta este atât de absolut esențial încât nu mă pot ierta dacă uit să vă spun: TRĂIȚI CONȘTIENT (LIVE WATCHFULLY).
Orice faceți - mergând, stând, mâncând, sau dacă nu faci nimic, doar respirând, odihnindu-te pe iarbă, nu uita niciodată că ești un privitor.
Vei uita din nou și din nou. Te vei implica în vreun gând, vreun simțire, vreo emoție, vreun sentiment - orice te va distrage de la privitor. Ține minte, și întoarce-te înapoi în centrul tău de privire. Fă-o un proces intern continuu... Vei fi surprins cum viața își schimbă întreaga calitate. Îmi pot mișca această mână fără să o urmăresc conștient, și îmi pot mișca această mână absout urmărind din interior întreaga mișcare. Mișcările sunt total diferite. Prima mișcare este o mișcare de robot, mecanică. A doua mișcare este o mișcare conștientă.
Și când ești conștient poți simți mâna dinăuntru; când nu ești conștient poți cunoaște mâna doar dinafară.
Ți-ai văzut fața doar în oglindă, dinafară, pentru că nu ești un privitor. Dacă începi să privești, vei simți fața din interior - și este o asemenea experiență, să te uiți la tine însuți din interior. Atunci încet încet, lucruri ciudate încep să se petreacă. Gândurile dispar, simțirile dispar, emoțiile dispar, si o tăcere te înconjoară. Ești exact precum o insulă în mijlocul oceanului de tăcere... doar un privitor, ca și cum o flamă de lumină e în centrul ființei tale, radiind întreaga ta ființă.
La început va fi doar o experiență interioară. Încet incet vei vedea acea radiație cum se răspândește afară din corp, acele raze ajungând la alți oameni. Vei fi surprins și șocat că alți oameni, care doar dacă sunt puțin senzitivi, vor deveni imediat conștienți că ceva i-a atins care nu era vizibil.
De exemplu, dacă te privești.... doar mergând în spatele cuiva, urmărește-te, și este aproape cert ca persoana se va întoarce și se va uita înapoi brusc, fără nici un motiv. Când te privești, conștiența ta începe să radieze, și automat va atinge persoana care este în fața ta.
Și dacă el este atins de ceva care este invizibil, se va uita înapoi: "Ce s-a întâmplat?"
Iar tu ești atât de departe, nu poți nici măcar să-l atingi cu mâna.
Poți încerca acest experiment: cineva doarme și poți să stai alături, doar privindu-te, iar persoana se va trezi brusc, își va deschide ochii și se va uita în jur ca și cum cineva a atins-o.
Încet încet vei deveni de asemenea capabil să simți atingerea prin raze. Asta e ceea ce se numește vibrație.
Nu este un lucru nonexistent. Cealaltă persoană o simte; și tu vei simți de asemenea că ai atins-o pe cealaltă persoană.
Cuvântul englezesc, a fi "touched", este folosit într-un mod foarte semnificativ. Probabil îl folosești fără să înțelegi ce înseamnă când spui "I was touched by the person." Poate nu ți-a spus nici un cuvânt. Poate doar a trecut pe lângă. Poate doar s-a uitat o dată în ochii tăi, și te simți "atins" de persoană. Nu este doar un cuvânt - chiar se întâmplă. Iar apoi acele raze continua să se răspândească spre oameni, spre animale, spre copaci, spre roci... și într-o zi vei vedea, atingi întreg universul din interior.
Singurătatea ta rămâne absolut așa cum era. Devine mare, vastă. Și această experiență eu o numesc experiența dumnezeirii.OSHO
No comments:
Post a Comment